Război la câteva sute de km, rușii dau avertismente : CE spune Prefectura de la Botoșani

România trebuie să fie conştientă de "responsabilitatea" şi de "consecinţele" suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său, avertizează Ministerul rus de Externe, catalogând drept "periculoase" acţiunile Alianţei Nord-Atlantice. Avertismentul vine în contextul în care, Botoșanii se află la graniță cu una dintre țările în care se află zonă de conflict.

 

Ar trebui să ne îngrijorăm? Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu comentează declarațiile venite de peste hotare: ”Nu aș vrea să comentez subiecte de politică externă”, spune prefectul Costică Macaleți.


Mai departe, șeful Prefecturii liniștește și precizează că aceste declarații rămân la stadiul care sunt și, cel puțin în acest moment, nu ar trebui să existe motive de îngrijorare pentru locuitorii din nordul țării. Pentru Botoșani.


”Nu am avem nici un semnal în sensul acesta. Suntem chiar cei mai aproape dacă e să luăm poziția geostrategică, dar nu, nu avem nici un semnal în acest sens. Noi suntem o instituție a Ministerului Afacerilor Interne și funcționăm pe bază de documente, de hârtii, nu ne alertăm că vrem noi să ne alertăm”, a mai spus Costică Macaleți.


Consiliul Județean în schimb, are prinsă în buget o sumă pentru ”război”, în conformitate cu cerințele legislative.

(G.E.)

CITEȘTE:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40262:Cu Ucraina-n coaste, la Prefectură s-a vorbit de război și… uzul de armă ]]