RĂSTURNARE de situație la ședință, propunerile primarului au picat după o dublă trădare

Planurile inițiale nu s-au concretizat și în realitate și, după cum a decurs votul de la ședința de îndată a Consiliului Local, se preconizează o victorie liberală la numirea administratorilor de la Eltrans.

 

Dublă trădare pentru PSD

 

Proiectul a picat cu doar 11 voturi „pentru” și un vot anulat, după ce social-democrații au pierdut majoritatea și așa fragilă.

 

Iar acest lucru li se datorează în primul rând fostului viceprimar PSD, Marian Murariu, consilier local și în actuala legislatură. El nu a venit la ședință, motivând că trebuie să fie prezent la o înmormântare, a unei rude.

 

De asemenea, Liviu Toma, actualul viceprimar numit cu sprijinul PSD, nu este nici el prezent la această ședință.

 

Potrivit unor surse neoficiale, Marian Murariu ar fi fost sunat în nenumărate rânduri pentru a veni la ședință, inclusiv de Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, însă de fiecare dată a motivat că înmormântarea începe la 13:00, aceeași oră cu ședința.

 

Posibil să nu fi trecut peste faptul că în actuala legislatură nu a mai fost o opțiune pentru un nou mandat de viceprimar.

 

În timpul votului, în sală plutea o liniște amară, fiecare dintre cei prezenți așteptând parcă să treacă mai rapid supliciul politic la care au fost participanți.

 

„Propunerea făcută a picat, asta înseamnă că și proiectul a picat, nu mai putem reveni asupra lui, vă mulțumesc tuturor, declar ședința închisă”,

Gabriel Tănasă, președinte de ședință

 

În liniște, consilierii locali au părăsit sala.

 

Următoarea ședință va avea loc mâine, de la ora 10:00, cu propunerile liberalilor.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store