Raluca Turcan : Guvernul Ponta a fost declarat corigent de mii de cadre didactice

 

"Protestul profesorilor este îndreptăţit. Victor Ponta se preface că uită că Guvernul USL a alocat educaţiei mult sub prevederea legală din PIB, la prima rectificare a tăiat din banii educaţiei, copiii nu au primit alocaţia pentru transportul elevilor, şcolile nu au combustibil pentru iarnă şi nici manuale şcolare noi", susţine deputatul PDL Raluca Turcan într-un comunicat de presă.
raluca turcan guvern corigent

Vicepreşedintele PDL face referire la protestul FSLI de astăzi şi arată că, "Guvernul Ponta a fost declarat corigent astăzi de peste 5.000 de profesori care au ieşit în stradă, iar singura replică a premierului Ponta a fost o nouă gogomănie din seria care l-a consacrat - «voi rezolva toate problemele din educaţie aşa cum le-am rezolvat pe toate celelalte»".
Deputatul democrat-liberal susţine că USL a creat "un plus de 60.000 de şomeri, în loc să dea bani pentru investiţii", "o politică a tăierilor, în loc să reducă risipa banului public" şi că "în loc să lupte împotriva corupţiei, USL stă cu ea la masă".
[[banner]]
"USL nu înţelege un lucru foarte simplu: fără un sistem educaţional performant, în maxim două decenii, nu vom mai avea profesori calificaţi, medici specialişti sau ingineri competitivi şi competenţi. Dacă nu regândim finanţarea educaţiei româneşti vom ajunge o ţară paralizată: fără şcoli, fără spitale, fără un mediu de afaceri puternic. Acest protest nu este unul pentru buzunarul profesorilor, ci pentru viitorul ţării", afirmă Raluca Turcan.
Deputatul PDL consideră că investiţiile trebuie să meargă dincolo de salariile cadrelor didactice întrucât România are nevoie de performanţă.
CITEŞTE ŞI:
 Raluca Turcan atacă de la Sibiu: Au câştigat spunând că PDL fură banii