Raluca Turcan, despre creșterea solicitărilor pentru ajutorul de deces: Este o realitate foarte tristă

Botoșăneanca spune că a asigurat ieri caselor de pensii ”sumele necesare pentru a onora toate cererile, fără întârzieri”.

 

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că a asigurat astăzi caselor de pensii sumele necesare pentru a onora toate cererile, fără întârzieri.

 

„Cu regret trebuie să spun că ultimele centralizări făcute la nivelul caselor de pensii județene indică o creștere semnificativă a numărului solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces. Este o realitate foarte tristă, dar se cuvine ca ea să fie cunoscută – numai la nivelul Capitalei vorbim de o dublare a solicitărilor față de cele primite in anii trecuți.

Am asigurat astăzi caselor de pensii sumele necesare pentru a onora toate cererile, fără întârzieri. Totodată, am adresat rugămintea directorilor caselor de pensii să comunice, la rândul lor, în fiecare ocazie, că vaccinarea este cea mai importantă soluție la îndemâna vârstnicilor pentru a reduce riscul de infectare și riscul de a face o forma gravă a bolii. Persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile în fața virusului și reiau, cu acest prilej, apelul la adresa vârstnicilor, de a recurge cu încredere la soluția vaccinării, care asigură un nivel suplimentar de protecție în fața Covid-19.

Recomandările autorităților sanitare din Romania sunt bazate pe o reală expertiza științifică medicală, internă și internațională. Orice alte recomandări sau păreri, oricât de bine intenționate ar putea părea, trebuie ignorate, pentru că ele pot conduce la agravarea stării de sănătate a pacienților Covid-19”,

a scris Raluca Turcan pe Facebook.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store