Ministrul Culturii și-a vizitat meleagurile natale într-o vizită de lucru în care pe de o parte a oferit vești bune, pe de altă parte a dorit să afle ce nemulțumiri mai sunt în teritoriu.
În rândul celor care lucrează în instituții de cultură, îndeosebi.
Iar pentru asta s-a văzut cu șefii instituțiilor de cultură cărora le-a trasmis faptul că a fost conștientă încă de când a deținut portofoliul de la Ministerul Muncii că acest domeniu este subfinanțat.
Și încă de atunci și-a dorit o soluţie de salarizare care să fie stimulativă, să fie atractivă pentru tânăra generaţie şi să elimine din inechităţi.
În acest sens, în parteneriat cu reprezentanţii din toate sferele a propus un proiect pentru Legea Salarizării, care a fost şi acceptat de Ministerul Muncii prin care să se elimine inechităţile din instituţiile de interes local şi din instituţiile subordonate autorităţilor locale.
„Eliminăm inechităţile dintre instituţiile de spectacole şi instituţiile muzeale sau biblioteci şi de asemenea, am umblat puţin la coeficienţi astfel încât să creştem atractivitatea pentru debutanţi. Sunt din câteva lucruri corecte care pot să aducă un plus de atractivitate pentru domeniu şi motivare”,
Raluca Turcan, ministrul Culturii
De asemenea se vor elimina diferențele salariale dintre instituțiile de cultură naționale și cele care se află în subordinea autorităților locale:
,,Referitor la inechitatea dintre instituţiile naţionale şi instituţiile de interes local nu am ajuns la o suprapunere completă, însă diferenţa va fi una foarte mică, astfel încât să fie motivantă pentru că eu cred cu tărie, aşa cum am spus din experienţa mea privind activitatea şi impactul asupra comunităţilor, instituţiile care sunt în subordinea autorităţilor locale, vorbim de filarmonică, teatru, teatru de păpuşi. Toate au aceeaşi provocare din perspectiva performanţei. Deci nu există diferenţe – un violonist la filarmonică trebuie să cânte bine fie că este dintr-o instituţie din subordinea autorităţilor locale, fie într-o instituţie naţională.”
Majorările ar urma să fie aplicate în acest an.