Raluca Turcan a promis că dublează numărul de angajați dintr-o instituție de la Botoșani

Una dintre problemele semnalate de funcționarii din sistemul de stat care lucrează în instituții din subordinea Ministerului Muncii este privitoare la deficitul de personal și volumul mare de muncă.

 

Ministrul le-a promis că va găsi soluții pentru angajarea de personal suplimentar.

 

Cel puțin, la Casa Județeană de Pensii numărul de angajați ar urma să fie dublat.

 

„Vom dubla practic personalul din casele de pensii, pe o perioadă determinată și îi vom plăti cu fonduri europene pentru că sunt parte într-un proces esențial de reformă a pensiilor din România și vom putea accesa finanțare europeană”,

Raluca Turcan, ministrul Muncii

 

Însă, și odată atrase fonduri europene pentru angajarea de personal suplimentar la Casa de Pensii, ministrul a arătat că se va afla în fața unei alte provocări.

 

Și anume să găsească specialiști pentru aceste posturi.

 

Însă, deja ar avea semnale că există o serie de pensionari care au lucrat în sistem și care și-ar dori să revină pentru a pune umărul de reforma dorită de actuala guvernare.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store