Raluca Curelariu, consilierul USR cu loc important la masa negocierilor: Nu avem o majoritate clară în CL și sunt încântată de acest aspect / Nu trebuie să îi transmit eu lui Andrei că nu votez într-un fel FOTO&VIDEO

Uniunea Salvați România – Filiala Județeană Botoșani a obținut pentru prima dată în istoria județului două locuri la masa dezbaterilor, în Consiliul Local Botoșani, forul care practic adoptă hotărâri cu impact pentru municipiul reședință de județ.

 

Cine este Raluca Curelariu?

 

Iar un loc i-a revenit după alegerile din 27 septembrie 2020 Ralucăi Curelariu, un consilier local tânăr, economist de profesie și care a lucrat exclusiv în mediul privat. Dar care a reușit, în șase luni, să se facă auzită în plen și chiar invitată la masa negocierilor politice, pe proiecte cheie.

 

Cine este Raluca Curelariu și cum a ajuns Raluca Curelariu pe listele USR pentru CL Botoșani la alegerile locale din 27 septembrie 2020?

 

(râde)

 

  • Raluca Curelariu sunt eu, nu știu ce să vă spun despre mine, am 34 de ani, sunt botoșăneancă. Am terminat facultatea la Iași, lucrez în mediul privat de când mă știu, am făcut voluntariat în liceu, am lucrat în facultate. Și primul pas ca să ajung pe listele de la CL a fost să intru în USR. Am intrat în USR după 10 august 2018.

 

„Am organizat protestele din 10 august”

 

Să înțeleg că acela a fost declick-ul pentru care ați ales să intrați în politică...

 

  • Da. Înainte de asta, era inițiativa colegilor cu „Fără penali” și din proprie inițiativă am listat niște tabele, am umblat din magazin în magazin, pur și simplu pe stradă, am strâns niște semnături și am sunat la numărul respectiv ca să dau listele. Așa l-am cunoscut pe Andrei Drancă, care cu ocazia asta mi-a luat numărul de telefon, m-a contactat ulterior. Am ieșit de două sau de trei ori la cafea, a insistat foarte mult să intru în USR. În momentul respectiv mă gândeam serios să plec, nu din țară, că nu vreau să plec din țară. Oscilam între a pleca în Cluj sau Brașov. Am organizat protestele de la 10 august de la Botoșani, eu le-am organizat. Andrei insista să vin în partid, i-am spus că nu are rost că oricum eu plec și oricum politica nu e de mine. Și când am ajuns acasă seara, pe 10 august, am plâns toată noaptea.

 

Uitându-vă la televizor...

 

  • Da. M-am uitat la televizor, am plâns toată noaptea. Nu mi-a venit să cred și a doua zi am sunat și am spus: ok, vin în partid. Stau în Botoșani și dacă intru fac lucruri. Și mi-aduc aminte că discuția pe care am avut-o mai târziu a fost în felul următor: Andrei, eu vin în partid, dar să știi că dacă eu vin, nu vin să fiu un număr, vin să fac niște lucruri. Și am ajuns aici unde am cunoscut niște oameni fantastici. Toți sunt la fel, în sensul în care majoritatea lucrează în mediul privat, au viața lor personală, au o carieră construită, s-au săturat de ce-i aici și ne-am adunat toți aici. Pe liste am ajuns prin votul colegilor mei.

 

„Nu eram pregătită pentru Consiliul Județean”

 

 

Dar de ce Consiliul Local și nu Consiliul Județean?

 

  • Din mai multe motive. În primul rând, n-aș putea să spun că mă simțeam pregătită la momentul respectiv să intru la CJ. Și atunci am spus, mă duc undeva unde știu că pot să duc responsabilitatea și pot să fac niște lucruri, că decât să mă duc undeva poate unde e responsabilitatea mai mare și să nu mă descurc, prefer să încep cu CL. Și admit că sunt mai atrasă de partea de municipiu, decât de partea de județ, am o afinitate mai mare

 

 

Ce studii ați absolvit?

 

 

  • Am terminat Facultatea de Economie, Comerț, Turism și Servicii la AI Cuza, la zi, în 2009. Nu am mai făcut și master. Iar ulterior am făcut tot felul de cursuri pentru că în sfera asta m-am dus, chiar dacă diploma mea este de economist. Eu m-am dus mai mult pe partea de organizare, management și vânzări, am lucrat foarte mult în vânzări.

 

Până la a obține acest mandat de consilier local ați mai avut contact cu administrația publică locală?

 

  • Deloc. Am avut contact ca și cetățean și prin prisma activităților mele, am avut de luat autorizații de la Primărie sau că a trebuit să semnez un contract, prin societatea la care lucrez, cu diverse instituții. Dar în alt mod și în alt fel, nu, nu am avut contact

 

USR-iștii trimiși la cursuri de partid pentru profesionalizare 

 

Și, a fost dificilă, știu eu, trecerea asta de la privat la administrația publică locală? În sensul în care a trebuit să dobândiți o serie de cunoștințe despre modul în care funcționează CL, modul în care se adoptă hotărârile de CL ș.a.m.d.

 

  • Evident. În momentul în care m-am hotărât să candidez intern pentru CL, atunci am început să urmăresc cu mai mare atenție ce se întâmplă în CL și în firmele subordonate Consiliului Local. Foarte multe lucruri le-am învățat anul trecut înainte să devin consilier local, urmărind ce se întâmplă.  Am citit bineînțeles Codul Administrativ,  nu se poate fără el...

 

Toate cele 500 de articole?

 

  • Nu.  Aș minți adică nu, nu. Nu am citit toate cele 500 de articole, ci doar părțile care mă interesează și care interesează în mod direct. Și asta m-a ajutat foarte mult. Trebuie să recunosc că am avut mari emoții la primele ședințe pentru că, chiar dacă citești legea, chiar dacă urmărești niște lucruri, nu știam de exemplu procedura de a depune un proiect. OK, și USR ne-a ajutat foarte mult, în sensul în care au fost organizate cursuri pentru toți candidații.

 

Cursuri de administrație publică?

 

  • Da, da.  Iar după ce ne-am preluat mandatele, aleșii USR din toată țara, am făcut timp de două săptămâni tot felul de cursuri. Am avut curs pe buget. Păi să analizez proiectul acela de buget de 300 de pagini, fără să te ajute nimeni, nu e foarte ușor.  Dar noi am avut un curs înainte despre cum se scriu proiectele, am avut cursul pe buget, am avut cursuri de comunicare și ne-au ajutat foarte mult.

 

 

Pe  banii proprii sau ai partidului?

 

  • Au fost organizate de partid și au fost online pentru că suntem în pandemie și atunci lucrurile au fost foarte simple. Și am avut noroc pentru că USR  a avut timp de patru ani consilieri la București, iar consilierii care au fost la București în mandatul precedent au venit ei și au ținut cursurile, iar ulterior am apelat la alți membri care stăpânesc domeniul: juriști, oameni cu experiență în administrație, și ne-au dat niște informații elementare.

 

 

Goană după funcții la stat?

 

 

Ați devenit în aceste șase luni, de când ați dobândit mandatul de consilier local, o voce în plen și chiar au fost câteva momente cheie, iar unul dintre acestea pe care aș putea să îl indic, a fost una dintre ședințele extraordinare pentru desemnarea administratorilor provizorii de la societatea Eltrans. La ședința convocată de grupul liberal dumneavoastră ați lipsit.

 

  • Așa este, am lipsit.

 

De ce ați lipsit atunci? Chiar dl Flutur declara după ședință că nu a crezut întocmai că ați avut o problemă personală și că a fost de fapt o manevră politică.

 

  • Nu înțeleg de ce a spus că ar fi fost o manevră politică, eu m-am prezentat cu o zi înainte la ședința convocată de primar, de altfel am și semnat convocatorul pentru ședința extraordinară convocată de grupul PNL, am intenționat să merg, doar că uneori sunt lucruri care nu depind de noi. A fost o situație familială deosebită la momentul respectiv și nu am putut ajunge.

 

Mai există o serie de zvonuri în Botoșani și anume că vi s-ar pregăti o funcție în administrația publică locală, respectiv undeva pe la Zona Metropolitană.

(râde)

 

  • Sunt foarte interesată de Zona Metropolitană, extraordinar de interesată. Am vorbit mult de ZM și în campanie și ați observat probabil că și în CL bat darabana în direcția asta, dar nu pentru că îmi doresc eu poziția asta. Eu nu am ce căuta acolo. Eu nu am experiență pe fonduri europene. Nu aș putea să mă duc să conduc ZM atâta timp cât nu am experiență pe fonduri europene. Nu știu cine a lansat aceste zvonuri, apreciez că unii consideră că aș putea să mă ocup de treaba asta, în același timp nu mi-aș asuma niciodată o responsabilitate pe care nu aș putea să o duc la capăt. Și îmi doresc să văd ZM funcțională pentru că ratăm foarte multe oportunități. Una e să ai un om care taie frunze la câini pe o poziție... neesențială și alta e să ai un om care taie frunze la câini și ține ocupată o poziție care poate aduce foarte mulți bani orașului. Asta mă doare pe mine.

 

Despre Florin Egner: Nu a făcut nimic!

 

Aici vă referiți la dl Florin Egner?

 

  • Da, aici mă refer la dl Florin Egner și nu am nici o jenă în a spune lucrul acesta. Este evident că nu facem o analiză după un an sau doi. Facem o analiză după nouă ani de activitate. Și e zero. Nu a făcut nimic, nu avem nici un fel de rezultate. Și durerea mea este că timp de 10 ani am pierdut foarte mulți bani. Scuza e că nu au fost fonduri alocate pe ZM. Dar, nu stă în picioare. Mi-am făcut timp, că îmi fac, și am căutat rezultatele ZM Brașov, Cluj, Oradea. Și sunt rezultate. Se vede, s-au făcut centre sociale pe bani europeni, au accesat fonduri norvegiene, pe care nu le găsești în Ucraina, unde merge dl Egner. S-au făcut lucruri, s-au făcut piste de bicicliști, s-a făcut transport de bicicliști interurban, ca să fie unit municipiul reședință de județ, cu comunele limitrofe. Deci, s-au făcut lucruri, la noi nu. Ceea ce înseamnă că, din punctul meu de vedere, dl Egner nu are capacitatea și cunoștințele necesare să conducă ZM și vă garantez că voi insista patru ani de zile dacă este nevoie, să punem ZM pe picioare sau dacă nu, chiar să o desființăm mai repede. Pentru că e important pentru oraș să o facem funcțională. Și nu numai pentru oraș. Pentru că din punctul meu de vedere și oamenii care stau în Cătămărăști tot de noi țin, chiar dacă e o altă primărie. Dar nu poți să-i ignori, iar ZM la asta ajută. Sau ar fi trebuit să ajute. Ca să revin la întrebare, nu mă interesează o poziție la ZM, pentru că nu am cunoștințele necesare să aduc rezultatele necesare, la care mă aștept eu.

 

 

Împărțeală de posturi și la USR?!

 

Revenind la USR și la ceea ce ați spus dvs., că ați optat pentru acest partid pentru că este unul altfel. Și totuși această formațiune politică a făcut recent ceea ce fac celelalte partide de 30 de ani încoace. Și anume a participat la o serie de negocieri politice prin care s-au împărțit o serie de posturi în fruntea unor instituții publice deconcentrate. Cum comentați asta?

 

  • La ce nivel vă referiți? Ca să înțeleg exact ce să răspund.

 

Mai concret, filiala USR Botoșani a primit conducerea a nouă instituții publice de la Botoșani

 

  • Printre instituțiile apărute în presă, era și Casa de Asigurări de Sănătate dacă nu mă înșel. USR nu a avut nici un membru care să se înscrie la concursul pentru Casa de Asigurări de Sănătate.

 

Economistul de la Spitalul Județean, dl Florin Tudose?

 

  • Florin Tudose nu s-a înscris la concursul pentru CAS. De unde a apărut informația asta? A fost interesat să se înscrie, dacă o făcea, o făcea pentru că își dorea el să facă lucrul acesta, nu pentru că i-ar fi spus partidul, în niciun caz. Și-a manifestat intenția, a spus că se va înscrie, i-am transmis mult succes, este decizia ta, pentru că niciodată nu o să spună USR, du-te sau nu te du.

 

 

Numele său a fost vehiculat neoficial având în vedere că aceste concursuri sunt în prezent anonimizate, cel puțin prin prisma identității candidaților, celebrul GDPR, dar nici dl Florin Tudose odată ce i-a apărut numele în toată mass-media locală, nu a ieșit să infirme aceste zvonuri.

 

 

„Andrei, niciodată nu îl văd sunând să-mi spună cum să votez”

 

Revenind la discuție, la ceea ce v-am întrebat. La ședința la care s-au negociat aceste posturi, ați fi participat și dvs. și chiar ați fost extrem de vocală și vehementă și i-ați fi transmis dlui Drancă, că în ciuda negocierilor care au loc, în nici o clipă nu veți vota așa cum vă indică șeful dvs. de partid.

 

(râde)

 

  • Știți ce mă surprinde pe mine, iar lumea nu înțelege acest lucru? în USR lucrurile nu funcționează așa. Nu trebuie să îi transmit eu lui Andrei că nu votez într-un fel sau că nu fac în alt fel. Andrei niciodată, eu nu îl văd sunând la mine sau la Marcel, să ne spună că trebuie să votați nu știu cum.

 

Dar așa înțeleg celelalte partide din alianță că funcționează lucrurile, în momentul în care stați la masa negocierilor și obțineți, știu eu, 9 directori la Botoșani, da?, în fruntea a 9 instituții, ca recompensă oferiți un vot, pe un proiect cheie, în ședința de CL.

 

  • Tocmai de asta, noi spunem întotdeauna că USR e altfel și chiar e altfel. Și nu, nu funcționează așa. Discuțiile referitoare la eventuale interimate, pentru că nu vorbim de oameni care sunt cu concurs, dacă sunt interimate, unde putem recomanda o persoană, cu siguranță că USR face chestia asta pentru că are omul potrivit Și o să vedeți că, dacă va fi să facă USR recomandări pentru interimate, vor fi profesioniști și nu neapărat membrii de partid. Dar discuția asta nu are nicio legătură cu CL. Niciuna. Pentru că, aceste recomandări dacă se fac, se fac prin prisma alianței de guvernare, iar discuția de la CL este cu totul alta.

 

Deci acolo votul dvs. va rămâne la latitudinea dvs., nu cum că indică partidul.

 

 

  • Nici nu se pune problema vreodată să vină partidul în CL și să spună că trebuie să faci într-un fel sau altfel. Ce am făcut înainte de anumite ședințe de CL, am discutat cu colegii, pe proiectul acesta, ce părere aveți? Pentru că, și eu și Marcel analizăm proiectele înainte și dacă avem nelămuriri, spre exemplu, când am discutat despre regulamentul pentru parcări, a fost o întreagă discuție la noi în partid cu membrii, ce putem face, și cum putem face. Din punctul acesta de vedere...

 

Ați participat chiar și la dezbaterea publică...

 

  • Da. Bineînțeles, am participat și dacă vor mai fi, vom mai participa. De fapt, dacă vom afla de ele că și de aia am aflat din greșeală. Și aici, da este votul partidului în sensul în care ne consultăm cu membrii. E foarte importantă părerea lor, că ei ne-au dus acolo, împreună cu alegătorii. Dar să vină oricine din USR să spună unui consilier că trebuie să votezi așa sau așa, pentru că avem o înțelegere la București, nu se pune problema. În primul rând, nu permite statutul.  

 

Nu la București, poate că în strada Teatrului (sediul PNL Botoșani - n.r.)

 

  • Nici în strada Teatrului și vă garantez că Andrei nu ar suna niciodată la mine sau la Marcel, și nu că sunt eu sau Marcel, sau la alt coleg, să îi spună că trebuie să votezi așa, pentru că așa m-am înțeles eu cu PNL. Nu se pune problema așa. Noi am spus din prima, dacă vă aduceți aminte la prima ședință extraordinară de la Casa Sindicatelor, când au fost discuțiile pe comisiile de specialitate, eu am spus foarte clar că, noi doi, cei doi reprezentanți ai USR în CL, nu vom vota nici cu PNL și nici cu PSD. Și dacă urmăriți voturile noastre în CL, toate, veți vedea că așa este. Au fost proiecte în care am votat la fel ca și colegii de la PNL pentru că am considerat că așa este bine și au fost și vor mai fi proiecte la care am votat la fel ca și colegii de la PSD pentru că așa am crezut că e mai bine. În cazul Modern Calor, în ultima ședință situația a făcut să avem același punct de vedere, dar vă zic că nu am vorbit dinainte cu PNL.

 

 

„Votăm așa cum credem că este mai bine pentru oraș”

 

Și deci nu este un test, al celor de la PNL?

 

  • Nu, nu a fost. Noi cu PNL, despre Modern Calor nu am discutat. Noi cu dl Liviu Toma despre Modern Calor nu am discutat. Faptul că noi ne-am poziționat alături de ei, a ținut strict de situația respectivă și de conjunctură. S-ar putea ca în viitoarea ședință să vedeți că vine un proiect în care suntem de acord cu punctul de vedere total sau parțial, al celor de la PSD. Pentru că am spus din prima ședință că votăm așa cum credem noi că este mai bine pentru oraș. Și aș vrea să înțeleagă asta și cei de la PNL, și cei de la PSD.

 

Dacă ar fi să vă oprească o persoană pe stradă și să vă întrebe, în aceste șase luni de când ați dobândit mandatul de consilier local, ce ați făcut concret pentru Botoșani, nu știu, o inițiativă cu impact direct pentru Botoșani, ce i-ați spune?

 

  • Sunt mai multe lucruri. Noi în momentul acesta, avem patru proiecte de hotărâre, depuse la Primărie de trei luni cred. Unul vizează accesul tinerilor pe terenurile de sport ale școlilor, gratuit, și s-a oprit undeva nu știm unde, încercăm, facem toate eforturile să aducem proiectul pe ordinea de zi. Mai avem un proiect ce vizează reciclarea în școli și anume în fiecare sală de clasă, să existe coșuri de gunoi pentru reciclare, pentru că, nu poți să îi ceri unui copil din clasa a doua când termină sticla de apă, să meargă în celălalt capăt de culoar să arunce sticla, poate să o arunce în clasă. Și proiectul acesta este în așteptare, la Primărie. Și avem două proiecte pe transparență, care au impact foarte mare. Încă nu au impact proiectele, dar facem eforturi să le aducem pe ordinea de zi. Cu impact, vă pot spune, deși poate botoșăneni nu simt, că ședințele de comisie, pe buget au loc în fiecare lună. Și atunci aveți ocazia să vedeți PNL și PSD și USR stând la masă și discutând extrem de constructiv.

 

Deci chiar au loc acum aceste ședințe din comisiile de specialitate...

 

  • Da. Eu vorbesc de comisia 1 în care sunt membru și vă garantez că ele au loc. În sensul fizic. Mai mult decât, dacă solicităm dinainte că vrem să vorbim cu x, y, z, vin și persoanele respective...

 

„În ultimii patru ani, ca să nu zic opt, a fost că am avut două tabere care s-au bătut cap în cap

 

Adică directorii societăților aflate în subordinea Consiliului Local?

 

  • Exact. Înaintea ultimei ședințe extraordinare am vorbit cu dl Florin Sandu. Și eram eu, era dl Bogdan Buhăianu și era și dl Eugen Țurcanu. Și am discutat cu dl Sandu, acesta este un lucru care are impact. Pentru că, în sfârșit, comunicăm în CL. Din punctul meu de vedere, marea problemă a orașului în ultimii patru ani, ca să nu zic opt, a fost că am avut două tabere care s-au bătut cap în cap și întotdeauna trebuia să aibă doar unul dreptate, pentru că așa a fost, iar asta a adus mari deservicii botoșănenilor, chiar dacă poate, nu și-au dat seama. Acum nu mai este așa, în momentul acesta nu avem o majoritate clară în Consiliul Local și sunt încântată de acest aspect. Avem echilibru în consiliul local. Acum pentru fiecare proiect, cineva mi-a spus că este foarte obositor, și consum foarte multă energie, dar nu îmi fac probleme din motivul acesta, acum pentru fiecare proiect trebuie să discutăm. Și noi trebuie să discutăm pe proiectele noastre când vor ajunge pe ordinea de zi să ne obținem voturile, și cei de la PNL trebuie să-și obțină voturile, și cei de la PSD trebuie să o facă. Și dl Liviu Toma. E echilibru și într-adevăr trebuie să convingi consilierii, că, ce vrei tu să faci, e bine pentru oraș. Lucru care, de când nu s-a mai întâmplat în Botoșani? Iar pentru mine asta este fantastic, au trecut deja 6 luni de mandat, dar acesta este cel mai important lucru care s-a întâmplat din punctul meu de vedere, faptul că au loc ședințele de comisie și începe lumea să comunice. Iar asta pe termen mediu ne va aduce foarte multe beneficii.

 

 

„Dezvoltarea vine odată cu infrastructura”

 

USR este un partid născut în stradă, care ani de zile a avut mesaje critice la adresa partidelor care s-au aflat la guvernare. Acum USR se află la masa deciziilor. În actualul context și având în vedere că veți avea un cuvânt de spus, ce ar trebui să se facă pentru ca Botoșaniul să nu mai fie atât de slab dezvoltat, în comparație cu alte capitale de județ din țară?

 

  • Este esențial să rezolvăm drumurile. Pentru că dezvoltarea poate veni odată cu infrastructura. Avem în Botoșani câțiva investitori locali, sunt câteva companii botoșănene, cu capital botoșănean, care creează locuri de muncă și încearcă să ajute la dezvoltare. Dar este limitat capitalul local. Ca să poți convinge orice investitor să vină în Botoșani, trebuie să ai drumuri că îți sfărâmi mașina. Am făcut 45 de minute până la Hârlău, pentru numele lui Dumnezeu, este bătaie de joc. Cine ar veni? Dumneavoastră ați investi bani, la Hârlău, spre exemplu dacă trebuie să mergeți cu mașina până acolo? Nu, nimeni nu o face. Esențiale sunt drumurile, iar din punctul acesta de vedere sper să vedem drumurile județene, să vedem Botoșani - Târgu Frumos rezolvat, să vedem Drumul Strategic rezolvat, dar unde are USR un cuvânt de spus, sunt autostrăzile. Știu că după 30 de ani în care nu s-a făcut nimic, e foarte greu de crezut că dintr-o dată se va pocni din degete și se va rezolva.

 

Botoșani nu este legat de nicio autostradă...

 

  • Nu, dar este un prins un drum care să lege Botoșaniul

 

Un drum expres....

 

  • Da, un drum expres care să lege Botoșani de acele autostrăzi. Și chiar dacă nu ajunge autostrada până la Botoșani, ajunge doar drumul expres, daca ajunge până la Pașcani și tot se dezvoltă zona, și odată cu dezvoltarea zonei, se dezvoltă și Botoșani pentru că vorbim de dezvoltare concentrică. Drumurile sunt marea noastră problemă. Iar din punctul acesta de vedere, colegul Drulă de la Transporturi, sunt foarte încrezătoare că va face treabă extrem, extrem de bună. Și dacă vă uitați un pic pe tot ce a reușit să facă, în patru luni de mandat a reușit să deblocheze foarte multe proiecte, care stăteau în sertar, la nivel național mă refer. Și mai lipsea o hârtie sau s-a rătăcit un aviz pe undeva sau o semnătură. Cu siguranță nu a reușit să le deblocheze pe toate, că nu poți repara în 4 luni ce s-a stricat în 30 de ani, dar lucrurile au început să se miște. Și cred că vom avea și noi autostrăzi în Moldova și drumuri civilizate și atunci se va dezvolta și județul Botoșani. Pentru că, așa cum am spus, capitalul de la Botoșani este limitat. Oricât ar vrea botoșănenii să facă niște lucruri, fără a atrage investitori din afară, nu putem. Iar mai departe fonduri europene și fonduri europene și zona metropolitană, care cu un director priceput poate să ajute la dezvoltarea Botoșaniului.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store