Raluca Curelariu, consilier local USR: Nova Apaserv ne-a adus la capătul răbdării

Fiecare picătură de apă care ajunge în casele noastre parcurge o rețea de conducte veche de 60 de ani, cârpită de Nova Apaserv Botoșani din banii și pe nervii noștri. La fiecare două-trei zile, o țeavă de apă se sparge. Tot pe banii și pe nervii noștri.

 

Numai în luna septembrie, Nova Apaserv a anunțat 15 avarii și sistări de apă. Dintre acestea, 12 au fost operate doar în orașul Botoșani. Asta înseamnă nu doar că oamenii nu au avut parte de apă curentă. Reparațiile Nova Apaserv ne inundă cu găuri în asfalt și gropi abandonate, luni în șir, care blochează circulația, ne distrug mașinile și ne consumă timpul cu rutele ocolitoare și așteptările din trafic.  


Niciun centimetru de conductă de azbest nu a fost eliminat! De zeci de ani, apa din Botoșani curge prin peste 40 km de conducte de azbest vechi, periculoase pentru sănătate și care trebuie înlocuite, urgent.


Petiția pe care USR Botoșani a inițiat-o în ultimele luni se apropie de 3.000 de semnături. Aproape 1.200 au fost înregistrate online, pe siteul schimba-apa.ro, iar celelalte au fost adunate de voluntarii USR. Însă e foarte relevant că peste 70% dintre botoșănenii cu care am discutat direct au semnat pentru schimbarea conducerii de la Nova Apaserv.


Vă mulțumim, fiecăruia în parte, pentru că protestați față de condițiile de Ev Mediu pe care ni le oferă administrația PSD-PNL a județului Botoșani!


Campania noastră propune schimbarea imediată a conducerii Nova Apaserv Botoșani. E nevoie de o conducere care să pună interesele botoșănenilor de a avea apă curentă și canalizare deasupra sinecurilor de partid.


În vreme ce trei orașe și 18 comune se zbat cu lipsa apei în fiecare vară, Nova Apaserv plătește regește 50 de șefi, hrănește sinecuri pentru clienții PSD și PNL. La intervențiile de peticire a avariilor sunt DOI lucrători, iar cei care muncesc cel mai greu sunt cel mai prost plătiți!


Fie vară toridă sau iarnă aspră, botoșănenii cară apa cu bidoane și se spală la lighean. În acest timp, Nova Apaserv plătește mentenanță de 150.000 lei pe calculatoare. Cu asemenea bani se puteau cumpăra calculatoare noi și mai rămâneau și bani pentru digitalizare.


Cum a răspuns CJ, condus de Doina Federovici, la solicitările din petiția noastră de revizuire a cheltuielilor? A făcut fix pe dos. A decis, la finalul lunii august, mărirea indemnizațiilor membrilor CA al Nova Apaserv și a angajat încă  o duzină de politruci în zona TESA, în doar ultimele săptămâni. Ei profită, noi plătim!

 

Prosperitatea acoliților PSD-PNL se face exclusiv pe banii noștri. Noi, cu lipsuri și cu drepturi elementare călcate în picioare, ei cu buzunarele pline. Ei cu cârpeli de conducte depășite, cu pierderea a 57% din apă prin avarii, noi cu taxe tot mai mari și servicii de apă și canalizare tot mai scumpe.


USR Botoșani nu va obosi să denunțe incompetența și nepăsarea conducerii Nova Apaserv, susținută politic de coaliția PSD-PNL.


Dacă și tu ai ajuns la capătul răbdării, semnează pe schimba-apa.ro. Oprește risipa din banii noștri și afirmă-ți dreptul la o viață demnă, în secolul XXI.

 

- Comunicat USR Botoșani