14 martie 2016 : Un tânăr de 26 de ani intră, într-un mod ciudat pe contrasens și mai apoi izbește trei mașini parcate. Le spune polițiștilor că nu își explică ce s-a întâmplat.
11 martie 2016: Un băiat de 20 de ani vrea să vireze la stânga însă zboară pe trotuar, și se oprește într-un sediu de instituție. Fuge și apoi revine la locul accidentului.
13 martie 2016: Un puștan de 21 de ani pierde inexplicabil controlul volanului și izbește două mașini parcate. Refuză să meargă la spital.
În numai o săptămână polițiștii botoșăneni au avut în atenție trei evenimente rutiere ce au implicat tineri la volan și care s-au soldat cu distrugeri materiale. Doi dintre șoferi consumaseră băuturi alcoolice înainte de producerea accidentelor. În cantități mici, totuși.
Un tânăr cu o bere la bord a intrat cu BMW-ul în sediul de la Drumuri și Poduri – GALERIE FOTO
Al treilea, care a distrus trei mașini le explica polițiștilor că nu are idee de ce a intrat cu mașina în altele trei parcate regulamentar. A fost testat cu aparatul alcooltest, fiind urmărit atent de mai multe persoane în stare să jure că era băut. Aparatul a indicat zero.
End of story!
Doar în cazuri excepționale însă, tinerii implicați în evenimente rutiere sunt testați mai departe de clasicul etilotest și anume pentru consum de droguri sau alte substanțe cu efect psihoactiv. Este nevoie de probe de sânge și de urină. În cazul substanțelor etnobotanice compuse în special din copiacee, benzodiazepine și amfetamine, urmele consumului poate fi demonstrat într-un interval de maximum 48 de ore. Doar la derivațiile de canabis, proba de sânge poate fi recoltată chiar și în decurs de șase luni de zile.
Însă, pentru ca un polițist să ceară astfel de teste la unii șoferi implicați în accidente sau pur și simplu opriți în trafic, trebuie să existe o serie de indicii.
”Din punct de vedere fizic, pupile înroșite, o stare de somnolență sau agitație, un comportament deviant, greutăți în ceea ce privește exprimarea, logoree exagerată sau pot apărea unele psihoze în momentul în care i se ia interviul. Apare o stare de stres”
Vlad Axinciuc, director Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog
Pe primele două luni ale acestui an, la unitățile de primiri urgențe ale județului au ajuns 16 persoane care consumaseră SNPP – substanțe noi cu potențial psihoactiv. Șase dintre acestea au cerut ajutor, ca să scape de dependență, la Centrul Antidrog. În fișa medicală nu se solicită date dacă dependentul este posesor de permis de conducere.
”În privința substanțelor cu potențial psihoativ, trebuie testați, trebuie luate probe de sânge, care dovedesc existența sau inexistența unor substanțe în sânge. Numai că inițiativa trebuie să vină în baza unor indicii serioase. În contextul acesta se poate dovedi sau stabili o legătură de cauzalitate între eveniment și starea în care se afla persoana”
Vlad Axinciuc, director Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog
În capitală, semnalul de alarmă s-a tras anul trecut. Agenția Națională Antidrog (ANA) a încheiat un protocol de colaborare cu Poliția Capitalei și s-au organizat filtre în trafic. Șoferii au fost testați pentru consum de droguri la volan. La Botoșani : ”Nu am fost solicitați cu kituri”
Fiecare echipaj al Poliției Rutiere deține câte un kit prin care se pot face testări de salivă acolo unde există suspiciunea că șoferul ar avea un comportament suspect.
”La nivel de structură, serviciul rutieră dispune de o trusă specială și în cazul în care avem suspiciuni despre faptul că persoana oprită are conduita, comportamentul specific persoanelor care au consumat sunt niște proceduri de recoltare. Sunt teste pe salivă”
Victor Ciubotaru, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipale
În general însă, polițistul care ajunge la fața locului efectuează testul pentru alcool. Doar în cazuri extrem de rare dacă aparatul etilotest indică zero se cer probe biologice.
”Dacă este o simplă tamponare, fără victime, dar ajunge Poliția la fața locului se impune în mod obligatoriu testarea celor implicați, dacă a ieșit zero pe alcool, se ia în calcul conduita, el se va manifesta, dacă a consumat, el va avea o conduită clar necorespunzătoare și acest aspect ar trebui să-l speculeze polițistul sau un telefon în care cineva să ne atragă atenția”
Victor Ciubotaru, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipale
Un alt șef, confirmă faptul că, la Botoșani există riscul ca substanțele cu efect psihoactiv consumate la volan, să devină un fenomen.
” Semnalul de alarmă noi l-am tras prin ATOP încă de acum 3 ani când am adunat toate liceele din Botoșani la Casa de Cultură a Sindicatelor unde am avut un pic chiar și de obstrucție din partea profesorilor care nu credeau că noi o să facem mare lucru dar uitați că am făcut. Numai că acolo s-au ridicat niște probleme care nu știu dacă s-au rezolvat azi. Tinerii spuneau: dle oferiți-ne și nouă ceva, ce ne oferiți? Noi nu mai consumăm etnobotanice, nu mai bem, nu mai fumăm, ce ne oferiți?
Dumitru Zmău, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP)
Dezbaterile cu elevii au adunat în jur de 600 de tineri la Botoșani și Dorohoi.
”Chestiunea este într-adevăr alarmantă, se cultivă în județ etnobotanice, se valorifică și sunt foarte mulți cărăuși care aduc din alte țări cum e Olanda, curieri pentru zona Botoșaniului, din datele pe care le dețin eu și din discuțiile care au fost la ATOP. Problema este că într-adevăr este îngrijorător, deci se consumă etnobotanice iar cei de la volan devin într-adevăr reale pericole. Poliția Rutieră are doar acele kituri și comportamentul deviant pe care-l are un șofer. Obligația polițistului este să-l prezinte la spital pentru probe de sânge și de urină”
Dumitru Zmău, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP)
Procurorii din municipiul Botoșani s-au confruntat pentru o singură dată cu un dosar pentru consum de stupefiante la volan. Polițiștii au avut atunci suspiciuni că un șofer implicat într-un eveniment rutier ar fi fost drogat. Ca atare, s-a dispus efectuarea unor teste, însă rezultatul a fost negativ. Dar aceasta nu înseamnă însă că respectivul conducător auto nu ar fi luat etnobotanice. Și aceasta pentru că, potrivit procurorilor, aparatura de care dispun autoritățile la această dată este axată pe depistarea consumului de droguri clasice (heroină, marijuana, hașiș, LSD) și nu pe etnobotanice.
”În general nu se consumă droguri clasice, care se pot depista și care lasă urme în organism pentru o perioadă mai îndelungată”, afirmă procurorul Nicoleta Arpinte, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Tinerii se axează de obicei pe etnobotanice, substanțe cu eliminare foarte rapidă din organism. ”În cazurile practice consumul la volan este foarte greu de probat”, mai spune procurorul Nicoleta Arpinte.
În aceste condiții, unicul dosar de pe masa procurorilor privind consumul de substanțe interzise la volan, altele decât băuturile alcoolice, a fost clasat.
În schimb, la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Botoșani, numărul botoșănenilor care au ajuns să facă obiectul unor anchete pentru combaterea traficului si consumului ilicit de droguri sau a operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, este unul ridicat.
”În anul 2015 au fost înregistrate un număr de 122 de dosare penale având ca obiect infracțiuni la Legea 143/2000 și 194/2011 și au fost soluționate un număr de 97 de soare penale, fiind cercetate un număr de 114 persoane. În 11 dosare penale s-a dispus trimiterea în judecată pentru un număr de 17 inculpați”
Lăcrămioara Balica, procuror șef Biroul Teritorial Botoșani
Consumul de etnobotanice în ani, la Botoșani, în statistica Centrului Antidrog:
2015 – 72 cazuri
2014 – 35 cazuri
2013 – 26 cazuri
2012 – 23 cazuri
Situația îngrijorătoare de la Botoșani a ajuns și în atenția prefectului Dan Nechifor care a ordonat la începutul lunii martie constituirea unui grup de lucru interinstituţional în vederea reducerii ofertei de droguri dar şi în vederea reducerii cererii de droguri/substanţe noi cu efect psihoactiv.
Grupul de lucru interinstituţional constituit în vederea reducerii ofertei de droguri/substanţe noi cu efect psihoactiv are următoarea componenţă:
- Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani
- Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani
- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Botoşani
- Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani
- Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani
- Poliţiile locale
- Biroul Vamal de Frontieră Stânca
- Biroul Vamal de Frontieră Rădăuţi-Prut
- Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani
- Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Botoşani
- Direcţia de Sănătate Publică Botoşani
- Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani
Grupul de lucru interinstituţional constituit în vederea reducerii cererii de droguri /substanţe noi cu efect psihoactiv are următoarea componenţă:
- Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani
- Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani
- Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani
- Direcţia de Sănătate Publică Botoşani
- Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani
- Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani
- Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret
- Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani
- Penitenciarul Botoşani
- unităţile de învăţământ de pe raza judeţului Botoşani
”Semestrial, fiecare instituţie publică va informa Instituţia Prefectului despre activităţile desfăşurate şi constatările identificate în urma acţiunilor de control. Prima informare se va înainta până în data de 15 iulie 2016, urmând ca următoarea informare să fie transmisă până în data de 15 ianuarie 2017”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Ce spune legea în cazul șoferilor depistați drogați la volan? Articolul 336 din Codul Penal :
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.