Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a declarat că va face recurs la hotărîrea dată de instanţa de judecată în cazul angajatei instituţiei Irina Mihalache, care şi-a cîştigat astfel o parte din drepturile financiare. În procesul intentat de Cartel Alfa care a reprezentat-o pe vicepreşedinta Filialei Judeţene a organizaţiei instanţa a decis că reîncadrarea salarială a acesteia a fost calculată greşit şi a obligat angajatorul să plătească sumele care au fost reţinute de la începutul acestui an. Liviu Rădăşanu susţine că pentru acest an, bugetul la capitolul salarii rămîne neschimbat şi este strict pentru actuala reîncadrare. „Am scos un extras de pe portalul justiţiei, de pe site-ul ministerului justiţiei şi am văzut soluţia. E o hotărîre avem şi recurs la ea, avem şi un recurs la ea, în măsura în care putem vom vedea cum vom răspunde de la ea. La ora actuală vă spun sincer bani sunt pe buget strict pe actuala încadrare. Apare cumva o hotărîre irevocabilă în sensul că s-au greşit cumva reîncadrările sau eu ştiu, se impune cheltuială mai mare, automat fondul de salarii e acelaşi”, a declarat Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. De asemenea, şeful instituţiei a mai declarat că, în cursul acestui an nici nu se pune problema unei rectificări bugetare pentru suplimentarea fondului de salarii. „Cînd toată lumea vorbeşte de tăieri în ţara asta, noi să vorbim de majorări. Iar de rectificări bugetare poate fi vorba, dar în sens negativ. E clar că este rectificarea de buget negativă care urmează să se ia în toate unităţile de acel procent de 25%”, a mai spus Liviu Rădăşanu. Irina Mihalache este prima angajată a Direcţiei care a obţinut cîştig de cauză în instanţă. O astfel de acţiune a fost înaintată şi de conducerea Sindicatului Impact în cazul celorlalţi angajaţi ai Direcţiei şi are un nou termen în luna septembrie a anului în curs.