Puştimea din PSD şi-a lansat proiect la Mamaia, cu Dolineaschi &Mazăre FOTOGALERIE

 

Şapte delegați de la Botoşani, printre care şi liderul Tineretului Social Democrat, Dana Lăzăruc, au participat la sfârşitul săptămânii trecute la Școala de Vară “Generația Europeană 2020” organizată la Mamaia de PSD şi PES Activists România. În cadrul evenimentului a fost lansat proiectul “Generația Europeană 2020” prin care se dorește crearea unei rețele de persoane interesate de teme europene la nivel național.
PES Activists Generatia 2020 la Mamaia
Proiectul este destinat creării unei platforme de comunicare prin care toate persoanele interesate să contribuie la creșterea profilului României în Uniunea Europeană să vină cu idei și soluții concrete pentru a crea o ţară mai puternică.
Perioada 2014-2020 este una extrem de importantă pentru țara noastră atât prin noul buget european, cât și prin faptul că în această perioadă este necesar ca țara noastră să reducă decalajele de dezvoltare față de celelalte state membre. Punctul culminant al acestui demers este deținerea în 2019 de către România a președinției Uniunii Europene pentru prima dată în istoria țării noastre, ceea ce va presupune un efort important logistic, administrativ dar și organizatoric în care resursele umane vor conta mai mult ca oricând.
„Generația Europeană 20/20 este un proiect pentru toate persoanele care vor să construiască o altfel de imagine pentru România în Europa. Încercăm astfel să îi reunim pe cei care au un comportament pro-activ, creativ dar și un spirit de echipă dezvoltat. Căutăm liderii generației europene a României fără a ne uita însă la vârstă, gen sau origine socială. Vrem să arătăm că România are ce să ofere Europei iar Europa are pe cine să se bazeze în țara noastră”, a declarat Victor Negrescu, preşedinte PES Activists România, iniţiatorul proiectului.
Proiectul a fost lansat în prezența mai multor oficiali ai PSD din țară dar și din Constanța printre care: deputatul Andrei Dolineaschi, Radu Mazăre, primar Constanța, Gabriela Crețu, senator PSD, Mircea Geoană, senator PSD, Cătălina Ștefănescu, deputat PSD.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Portariuc, Andrei şi socialişti europeni de Botoşani, la forum în capitală FOTOGALERIE