Puștan drogat la volan, amplă acțiune pusă la cale de polițiști

Oamenii legii continuă cercetările.

 

În noaptea de 18 spre 19 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu  jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii, împreună cu jandarmii au oprit în trafic, pe drumul județean D.J. 291 B, în comuna Dersca, un autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din orașul Darabani.

 

 În urma testării cu aparatul Drug Test rezultatul a fost pozitiv pentru substanțele metamfetamină și canabis.

 

De asemenea, asupra unui tânăr de 17 ani, au fost identificate două pliculețe din material plastic autosigilante, ce conțineau o substanță cristalizată și un cântar electronic.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

 

La activități s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră și a câinelui polițist, specilizat în detectarea drogurilor.