Puștan inconștient: Fără permis, se plimba beat cu mașina prin municipiu

La doar 19 ani, un tânăr din al doilea municipiu al județului a reușit o ”ispravă” pe care nu o va uita probabil toată viață. În noaptea de vineri spre sâmbătă, A.A. s-a urcat la volan deși consumase în prealabil băuturi alcoolice.

 

Se plimba pe strada Mihai Eminescu din Dorohoi și în jurul orei 01:30 a fost oprit de polițiștii de la circulație. Sesizând starea acestuia, l-au testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca și cum n-ar fi fost suficient, verficările efectuate de oamenii legii au scos la iveală și faptul că tânărul avea permisul de conducere reţinut pentru perioada 28.02-27.05.2016.
Lui A.A, i s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care nu posedă permis de conducere sau căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat.