Pustai vs Grozavu – Meci nedecis la Mediaș, FC Botoșani vine acasă cu un punct

A fost un război al declarațiilor între cei doi tehnicieni, înainte de întâlnirea pe gazon de pe Stadionul Municipal ”Gaz Metan” ce a fost programată luni, 22 august 2016 de la ora 18:30.

 

În ciuda meciului care se poate spune că a fost unul al orgoliilor, fiecare dintre cei doi antrenori, Cristi Pustai și Leo Grozavu care s-au schimbat unul pe celălalt la FC Botoșani, rezultatul a fost unul fără goluri înscrise.

Ocaziile, de ambele părți au putut fi numărate pe degetele de la o mână, ambele formații adoptând o poziție mai degrabă defensivă decât să practice jocul deschis.

Iată echipele care au fost trimise pe gazon:

Gaz Metan: Greab – Crețu, Susnjar, Trtovac, Buzean - Cristea, Zaharia - Munteanu, Eric, Llullaku - Axente

FC Botoșani: Iliev - Patache, Miron, Plămadă, Mușat - Bordeianu, Vașvari - Dimitrov, Lorand Fulop, Astafei – Golofca

Din acest meci a lipsit ”vedeta” celor de la FC Botoșani, Istvan Fulop, devenit golgheter în acest debut de campionat în care a obișnuit să bage balonul în poarta adversă. A intrat fratele său care însă nu a reușit să finalizeze.

Pe de altă parte, FC Botoșani revine acasă cu patru puncte obținute în două întâlniri, trei de la Timișoara și unul de la Mediaș. Este a treia remiză înregistrată de FC Botoșani în compania celor de la Gaz Metan Mediaș.  (G.E.)