FC Botoșani joacă luni seara cu ACS Poli Timișoara, într-un meci în care botoșănenii sunt din nou însetați de puncte, mai ales că vin după două rezultate negative.
Antrenorul principal al FC Botoșani spune că partida este importantă pentru că în cazul unei victorii, Timișoara ar putea fi depășită în clasament.
„Cu Timişoara sper să fim aceeaşi echipă agresivă, în sensul bun al cuvântului, care am fost cu Tg. Mureş şi Craiova, cu apetit de a înscrie şi să ne adjudecăm victoria. Nu pot spune că avem prima şansă pentru că se întâlnesc două echipe cam apropiate valoric. Faptul că jucăm însă acasă...dar nu cred că are vreo importanţă cine e favorit sau nu. Contează doar cât de potent eşti la ora jocului. Timişoara este o echipă care la început de campionat a fost alcătuită pentru a prinde play-off-ul. E o echipă solidă, aşezată bine în teren, o echipă care primeşte foarte puţine goluri. Să vedem ce va fi”, a spus Cristi Pustai.
Mai departe tehnicianul a arătat că a făcut o serie de calcule și: ”Deocamdată din trei meciuri sub comanda mea, am luat patru puncte. Suntem într-un grafic deoarece am depăşit un punct pe meci, dar trebuie să ne ducem mai sus pentru că noi eram sub media de un punct câştigat pe meci, eram foarte jos. 1,2 puncte câştigate pe meci îţi dau speranţe să vii deasupra liniei, dar nouă ne-ar trebui cam 1.4 puncte câştigate pe meci. Urmează al patrulea meci şi să vedem ce va fi”.
Nu în ultimul rând Pustai a subliniat că foarte important este aportul publicului, iar suporterii vin la stadion numai dacă au parte de spectacol fotbalistic, lucru care s-a întâmplat, cel puțin în partida cu Craiova.