Pustai: Asta-i faţa fotbalului & MOMENTUL în care s-a pierdut meciul

„Când primeşti gol la prima acţiune şi în lupta asta este destul de greu de revenit”, a spus Cristi Pustai la finalul partidei FC Botoşani – Concordia Chiajna 0 – 3.

 

Antrenorul roş-alb-albaştrilor a încercat să explice eşecul umilitor înregistrat sâmbătă seară, pe teren propriu, cu ilfovenii. În opinia sa, decisivă a fost lovitura de la 11 metri primită de oaspeţi cu aproximativ 20 de minute înainte de finalul meciului.
„Este un meci pe care l-am pierdut din păcate în faţa propriilor suporteri, a cărui moment psihologic a fost acea lovitură de la 11 metri, atunci s-a cam terminat meciul. Am început slab, cu handicap, am primit foarte repede gol, după o fază trasă la indigo parcă după primul gol primit de Dinamo în Cupa Legii”, a declarat Cristi Pustai.
Acesta a arătat că „am încercat să desfacem o echipă baricadată în apărarea, să jucăm pe jos”, însă „am avut puţine ocazii de gol şi nici pe acelea nu le-am fructificat”, adăugând şi că „a fost şi vântul acesta”.
Tehnicianul moldovenilor nu dezarmează însă, subliniind că orice se poate întâmpla în play-out:
„Până în ultima etapă eşti cu sabia deasupra capului, inclusiv Iaşul poate retrograda”, a mai afirmat Cristi Pustai.
Acesta a dat ca exemplu chiar propria echipă, despre care a spus că, dacă nu era egalată în minutul 91 de Voluntari şi venea astăzi cu un cu totul alt tonus şi ar fi învins, acum era pe primul loc.
„Asta-i faţa fotbalului”, a concluzionat Cristi Pustai, care a recunoscut că, „e un moment greu”. (S.B.)