Purtătorul de cuvânt al PSD şi congresul cerut de Ţurcanu: Nu există

 

Încăierările dintre social-democrați și liberali încă din cea de-a doua zi a noului an sunt cauzate de tensiuni locale între filialele "a două partide puternice", a declarat, la B1TV, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.
catalin ivan congres extraordinar usl florin turcanu
Europarlamentar PSD a explicat că solicitarea liderului PNL Botoșani, Florin Țurcanu, privind revalidarea candidaturii lui Crin Antonescu într-un congres USL nu poate fi aplicată.
"E ca și cum noi, cei din PSD, am cere congres la PNL. Nu există congres USL, există congresele partidelor care compun Uniunea", a explicat Cătălin Ivan.
Acesta a pus declarațiile lui Țurcanu, precum și pe cele ale senatorului PSD de Ilfov Gabriela Firea, pe seama neînțelegerilor în plan local între filialele PSD și PNL.
"Probleme locale în USL au fost și vor fi atât timp cât există această Uniune. Aceste tensiuni vor fi rezolvate în cadrul Uniunii. Nu are sens legarea acestor tensiuni locale din țară cu alegerile prezidențiale. Candidatura lui Crin Antonescu a fost asumată în USL și va fi dusă la îndeplinire", a declarat Cătălin Ivan.
În mai 2012 acesta a fost prezent la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani la lansarea oficială a candidaturilor lui Florin Ţurcanu şi Ovidiu Portariuc la alegerile locale.
CITEŞTE ŞI:
 Roşca Stănescu şi congresul lui Ţurcanu: Mortul nu se mai întoarce de la groapă
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu îl cere pe Iohannis în Guvern şi vrea congres USL: Nu putem sta în agonia asta