Cei ce obișnuiesc să posteze imagini pe internet cu posibile abateri de la legislația rutieră săvârșite de șoferii unor mașini - de exemplu, parcare ilegală - riscă amendarea.
Asta în situația în care în imagini apare și numărul de înmatriculare, pentru că pot fi considerați operatori de date personale și trebuie să respecte principiile prelucrării datelor.
Această concluzie apare în raportul de activitate pe 2020 al Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), document publicat vineri pe site-ul instituției.
În plus, ANSPDCP subliniază că, de principiu, monitorizarea respectării regulilor de circulație cade în competența poliției, informează Avocatnet.ro.
Așa cum reiese din raportul de activitate al ANSPDCP pe 2020, autorității i s-a cerut opinia “cu privire la legalitatea prelucrării datelor în contextul înregistrării și publicării pe internet a imaginilor cu numerele de înmatriculare ale autovehiculelor ai căror șoferi săvârșesc posibile contravenții sau infracțiuni în contextul circulației pe drumurile publice”.
Autoritatea română de protecție a datelor a arătat, în primă fază, că informațiile legate de numerele de înmatriculare ale mașinilor reprezintă date cu caracter personal, deoarece duc la identificarea, în mod indirect, a proprietarilor acestora (persoane fizice).
Așadar, distribuirea unor astfel de date personale pe internet, care pot ajunge în posesia unui număr mare de persoane, fără să existe un control ulterior asupra utilizării lor, poate reprezenta o nerespectare a dreptului la viață privată și a prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: