A doua zi după crima din păduricea de la Pacea, colectivul clasei a XII-a unde învăța Petronela Mihalachi a venit la școală în haine de doliu.
Inclusiv diriginta lor purta negru, având și capul acoperit și încerca, atât cât putea să consoleze mai ales fetele din clasă care plângeau continuu.
Colegii Petronelei au fost scoși din clasă și au ținut orele în aer liber, afară în curtea liceului, pe băncuțe ce erau cărate de muncitorii unității.
S-au ferit de ochii tuturor persoanelor din exterior și au refuzat orice dialog vis a vis de fata care a fost Petronela, colega lor de clasă.
A vorbit însă psihologul școlii despre fata din Ștefănești.
„Un elev venit toamna asta la noi în liceu, spre deosebire de cei care erau de patru ani împreună, ea era de doar șase luni. Cu toate astea se vede efectul devastator asupra colegilor și noi suntem devastați și eu sunt devastat. Oricum ideea morții nu iartă pe nimeni mai ales când e vorba de personalități fragile, când e vorba de personalități în formare, efectele pot fi diverse mai ales asupra unor copii ca ei”,
Virgil Scripcaru, psihologul școlii
Petronela nu ieșea foarte mult în evidență în sensul în care nu se confrunta cu probleme emoționale și nu avea anxietăți care s-a trimită în cabinetul medicului psiholog.
„Nu am apucat să o cunosc personal dar ne-am văzut la consilierea la clasă.Din spusele colegilor și a profesorilor era un exemplu de cumințenie, s-a achitat de toate sarcinile școlii, era motivată școlar, era foarte bine integrată în colectivul clasei, își dorea succesul, era orientată spre succes, a venit de la Ștefănești tocmai pentru a avea performanțe”,
Virgil Scripcaru, psihologul școlii
Colegii de clasă ai Petronelei erau extrem de afectați de crima care a șocat Botoșaniul.
Ca atare, ei vor lua parte la mai multe ședințe de terapie pentru a nu rămâne cu traume.
„Prima activitate va fi un șirag de consilieri individuale și consiliere de grup, în zilele care urmează. Pot fi riscuri în ceea ce-i privește pe colegi, trebuie să ne asigurăm de starea psihică emoțională și de raportarea lor la școală și la ceea ce s-a întâmplat. Cu atât mai mult este durerors pentru ei, să fie umbrită bucuria finalizării studiilor de un asemenea moment”,
Virgil Scripcaru, psihologul școlii
Petronela Mihalachi a fost găsită moartă în pădure la Pacea miercurea trecută. A fost înjunghiată de 30 de ori în zona pieptului. Un tânăr de 16 ani a recunoscut fapta și se află în arest preventiv pentru o lună de zile.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: