PSD-iștii și-au băgat oamenii în ”perla coroanei” într-un mișmaș politic prea bine știut

Astăzi au fost liberalii cei care au protestat vehement vis a vis de modul în care au fost selectate niște persoane, pentru niște funcții. În urmă cu patru ani de zile, lucrurile stăteau cumva invers. Și la un ciclul de patru ani de zile, partidul care adună cele mai multe voturi, face cărțile exclusiv pentru proprii oameni.

 

La fel s-a întâmplat în ședința ordinară de Consiliu Local când, prin vot secret, social democrații și-au impus oamenii în consiliile de adminstrație de la două dintre societățile subordonate.

 

Pentru că, la celelalte două, PNL-iștii au fost pe fază anul trecut și s-au prevalat de o chichiță legislativă și le-au dat gir actualilor membri pentru încă patru ani de zile.

 

Astfel că scorul final e cumva trasat invizibil cu 2 – 2.

 

Revenind la prezent, iată oamenii care intră în CA-uri.

 

Pentru societatea Urban Serv au fost înregistrate următoarele voturi:

-    Ioan Șorici – 12 voturi
-    Iulian Apostrosoaei – 12 voturi
-    Gheorghe Pricopi – 1 vot
-    Constantin Zărnescu – 0
-    Cezar Nicuță – 12 voturi
-    Nicolina Chirilă – 0
-    Manuela Aniței – 12 voturi
-    Mioara Jurgiu – 12 voturi

 

Astfel, prin votul secret din plenul municipal, la care liberalii NU au participat, au reușit să acceadă în consiliul de administrație Mioara Jurgiu care la concurs a obținut doar 66 de puncte față de Nicolina Chirilă de exemplu care a fost notată cu 102 puncte însă a avut zero voturi în CL.

 

Mai puțin chiar și decât Constantin Zărnescu, care a adunat și el 121 de puncte. De altfel, situația este la indigo și în cazul lui Gheorghe Pricopi, fostul director general care a avut un punctaj final de 123 de puncte, față de cele 84 ale Manuelei Aniței.

 

S-au aflat sub media grupului Aniței Manuela, Mioara Jurgiu și Chirilă Nicolina. Primele două au prins totuși un loc în CA.

 

 

 

Pentru societatea Modern Calor, rezultatul votului arată cam așa:

 

-    Constantin Doru – 12 voturi
-    Constantin Zărnescu – 12 voturi
-    Simion Drelciuc – 12 voturi
-    Lucian Mărgărit – 0
-    Ciprian Nistor – 12 voturi
-    Dan Deleanu – 12 voturi


La fel ca la Urban Serv și la Modern Calor, votul a fost unul politic și astfel persoanele care au adeziune la PSD au reușit să intre în consiliul de administrație.

A primit zero voturi Lucian Mărgărit care s-a aflat peste media grupului de candidați, adică printre primii patru, cu 117 puncte adunate la concurs.

A fost votat în schimb Dan Deleanu care, înainte de a face contestație, avea doar 98 de puncte, tot atâtea câte a avut și Cristian Nistor.

 


Din comisia de validare au făcut parte consilierii locali Mihai Tincu, Ady Petrușcă, Andreea Buiuc, Eugen Țurcanu și Cătălina Lupașcu.

Eugen Țurcanu a refuzat să semneze procesul verbal.