PSD-iştii reacţionează prin lidera de la femei : Continuăm lupta cu Traian Băsescu

 

Lidera organizaţiei de femei a PSD este primul social-democrat care a reacţionat după decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a invalida referendumului pentru demiterea preşedintelui ţării. Doina Federovici consideră că, în ciuda deciziei CCR, acest referendum a marcat o victorie a românilor, iar Traian Băsescu a primit o lecţie cruntă din partea a peste 8  milioane de români, din care 87% i-au spus sa plece!

“Este cel mai mare vot împotriva unui preşedinte din istoria democratică a României! Niciodată, de la votarea Constiuţiei în 1991, nu s-au mobilizat atât de mulţi oameni pentru a transmite un semnal politic”, arată vicepreşedintele PSD al Consiliului Judeţean. Această dă asigurări că USL va respecta hotărârea CCR, pentru că aşa este normal într-un stat de drept, chiar dacă nu sunt de acord cu decizia. “Noi respectăm legea şi instituţiile - şi vrem sa arătăm şi prin acest lucru că suntem diferiţi de Traian Basescu şi PDL. Chiar dacă se întoarce la Cotroceni la masa verde, Traian Băsescu este un preşedinte înfrânt. Instituţional, va fi respectat. Ca om politic, nu va mai fi ascultat şi respectat de nimeni. Dacă ar fi avut decenţă şi bun simţ, ar fi ascultat de vocea românilor şi ar fi facut un gest normal - şi-ar fi dat demisia”, mai spune Doina Federovici.
CITEŞTE ŞI:
 ŞOC: 10 miliarde cheltuite degeaba la Botoşani, referendumul invalid
Pentru ea şi colegii săi direcţia pe care românii o vor este clară, la fel şi planul USL : continurea luptei cu Traian Băsescu şi cu ce reprezintă el şi PDL, dar şi  continuăm guvernării. “Lunile următoare, bătălia din noiembrie – sunt decisive. Avem nevoie de o majoritate, pentru ca schimbarea sa fie solidă! Alegerile parlamentare trebuie să confirme direcţia actuală, în care USL-ului i se cere schimbarea şi în care PDL-ului i se cere sa rămână în opoziţie”, încheie Doina Federovici.
CITEŞTE ŞI:
 O botoşăneancă din Lozna face praf referendumul şi înclină balanţa spre Băsescu