PSD-iștii râd de liberali: Uitați-vă la Țurcanu cu 4,5% are prefect, directori, toată cancelaria, urmează miniștrii

În cadrul aceleiași conferințe de presă, social democrații, reactivați la Botoșani după ce au intrat în opoziție, i-au ironizat pe liberali.

 

În sensul în care PNL, deși câștigător la alegerile prezidențiale – turul doi, a pierdut o serie de funcții importante ale județului, care au revenit unei formațiuni care nu a „strălucit” la scrutinele electorale anterioare.

 

„Uitați-vă un pic la Florin Țurcanu. Cu 4,5% prefect, directori de deconcentrate, toată Cancelaria Prefectului, urmează să mai pună doi miniștri și a încheiat discuția. La nivel de Botoșani, oameni buni, eu cred că, cei din PNL nu înțeleg că sunt penibili. Uitați-vă un pic la ei. Stați să vedeți, că o să înceapă lupta pentru funcții. Deja au început să cheme directorii de deconcentrate din PSD ca să pună presiune pe ei. Să facă un pas în spate”,

Răzvan Rotaru, deputat PSD

 

Nu în ultimul rând, parlamentarul social democrat a arătat că sunt exercitate presiuni enorme pe șefii instituțiile publice deconcentrate, cu susținere politică social democrată.

 

„Presiunile astea care se pun pe oameni, să nu uite acei oameni că orice funcție este trecătoare. Și dacă nu lăsăm lucrurile să intre pe un făgaș normal, să fie un consens politic oameni buni. Ce ne costă să fim oameni? Să discutăm proiectele pentru județul Botoșani. S-au bătut în Parlament dl Șoptică și dl Achiței, că dle drumul Botoșani – Tg. Frumos… nu au votat bugetul. Și atunci cum să faci administrație, să dezvolți orașul și județul, când acești oameni sunt împotriva unor măsuri care sunt bune?”,

Răzvan Rotaru, deputat PSD

 

Răzvan Rotaru a încheiat retoric cu: „ce vină avem noi, am făcut tot ceea ce se putea” și a arătat că până la urmă, finanțarea pentru acest drum important pentru Botoșani a fost alocată în guvernarea PSD.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store