Noi contre au avut loc între consilierii județeni liberali și social-democrați în cadrul ședinței de CJ. Iar un motiv de conflict l-a constat și proiectul de hotărâre privind organigrama și statul de funcții.
Ada Macovei a luat cuvântul și a precizat că se fac mult prea multe angajări în funcție de culoarea politică.
„ Au trecut mai bine de trei ani din acest mandat, au mai rămas 10 luni. Ce nu s-a făcut în trei ani nu cred că se va face în zece luni angajând acum pe bază de carnet de partid încă niște oameni în Consiliul Județean. Vă rog să fiți mai atenți la nevoile reale ale cetățenilor din acest județ, la nevoile reale din cultură, din educație, din sănătate. Și vă rog să nu suplimentați cu atât de multe posturi organigrama Consiliului Județean și mai ales să faceți angajări acum, pe ultima sută de metri”,
Ada Macovei, consilier județean PNL.
Dorin Birta i-a dat imediat replica, explicând faptul că în realitate nu s-a suplimentat niciun post. Conform noului Cod Administrativ, se vor schimba însă anumite titulaturi. De exemplu, a explicat vicele Birta, un consilier de la cabinetul președintelui CJ va deveni director de cabinet. Șeful județului susține însă că această modificare nu implică vreun ban în plus la salariu.
„Vreau să vă informez că tocmai prin decizia pe care am luat-o n-am suplimentat nici un post. Tot patru consilieri au rămas la cabinetul președintelui, dintre care unul va avea atribuții, fără salariu suplimentar, de coordonator de cabinet. Și la cabinetele vicepreședinților, în loc de doi este tot unul cum este și în prezent. Deci nu am suplimentat nimic absolut și nu am mărit niciun salariu. Niciun leu în plus. Sunteți într-o mare eroare, să nu amestecăm carnetul de partid cu administrația”,
Dorin Birta, președinte interimar CJ.
În ultimul timp la instituțiile din Botoșani au fost angajate tot mai multe persoane, rude ale șefilor PSD Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: