PSD-iştii, de la Doiniţa la Andruska, se dau prieteni cu Ovidiu după ce i-au tras banii

 

Totul e bine şi frumos în fruntea PSD Botoşani, e armonie, oamenii se înţeleg şi nu se bat pentru funcţii, acesta este mesajul pentru care liderii judeţeni ai social-democraţilor au încercat să îl transmită  vineri dimineaţă.
Liderii PSD Botosani se dau prieteni cu Ovidiu Portariuc

Şi-au adus aminte de câştigarea Primăriei Botoşani după ce au dat un sac de bani la Dorohoi

La prezidiu au luat loc parlamentarii Andrei Dolineaschi, Doina Federovici, Tamara Ciofu şi consilierul judeţean Gheorghe Vâzdoagă, toţi alături de primarul Ovidiu Portariuc, pe care tocmai l-au dezavantajat clar în faţa Dorohoiului prin împărţirea fondurilor de la bugetul de stat sau prin anunţuri publice privind sprijinirea actualului şef dorohoian la apropiatele alegeri din PSD Botoşani. Deputatul de la Dorohoi a pronunţat de vreo zece ori cuvântul „echipă”. „Puterea organziaţiei PSD în ultimii ani de zile şi revenirea ca performanţă acolo unde spuneam că am fost o perioadă de timp şi am avut şi momente mai neplăcute s-a datorat echipei, echipei care funcţionează de ani de zile. Suntem oameni ai PSD, unii de 15 ani, unii de 10 ani de zile şi toate rezultatele electorale, şi mergând la cea mai importantă victorie a PSD, prin câştigarea Primăriei municipiului Botoşani, de către dl primar Ovidiu Portariuc spun multe. Eu sunt un om de partid, nutresc în continuare speranţa că vom fi o echipă”, a afirmat Andrei Dolineaschi.

Ba se apropie alegerile, ba e prematur să se vorbească despre ele

Acesta a adăugat că a fost şi este prieten cu Ovidiu Portariuc şi că s-au ajutat reciproc de-a lungul carierei politice. Una din temele preferate ale tuturor celor prezenţi a fost că, este încă prematur să se discute despre candidaturile la alegerile interne, deşi acestea vor avea loc peste mai puţin de o lună şi tocmai ei sunt cei care tot vorbesc public despre adunările generale din filiale. „Echipa care va reieşi în urma lucrărilor conferinţei care probabil va avea loc în jurul datei de 7 aprilie, va fi o echipă pentru patru ani. Eu cel puţin nu am un orgoliu legat o funcţie sau de alta. Nu am început acea sesiune de depunere a candidaturilor”, a afirmat senatorul Doina Federovici.
Primarul de Botoşani, preşedinte al organizaţiei municipale PSD Botoşani şi preşedinte executiv interimar al celei judeţene, a evitat la rândul dău să facă prea multe consideraţii pe seama apropiatului scrutin intern, când a fost întrebat dacă va candida sau nu răspunzând că încă nu s-a hotărât.
CITEŞTE ŞI:
 Arde PSD-ul! Social-democraţii lui Andruska l-au făcut pe Portariuc la bani