PSD-iştii cer aplicarea protocolului cu PNL, vor reîmpărţirea banilor

 

Liderii PSD Botoşani au anunţat vineri că se vor întîlni cu şefii judeţeni ai PNL în vederea aplicării protocolului încheiat la nivel naţional între cele două formaţiuni.
Acesta prevede că orice alianţă cu PDL în administraţia publică locală este interzisă şi, prin urmare, liberalii trebuie să rupă coaliţia din Consiliul Judeţean cu democrat-liberalii. „Asta ne rezolvă una din doleanţele partidului nostru, iar cea mai arzătoare este de a echilibra bugetele primăriilor conduse de primarii PSD deoarece ştiţi că la împărţirea banilor pe acest an au fost mai mult decît nedreptăţite”, a declarat Andrei Dolineaschi, preşedintele executiv al PSD Botoşani. Oamenii lui Ponta din teritoriu doresc să se stabilească o agenda comună politică la nivel judeţean. „Eu sper ca această alianţă la nivel judeţean să reprezinte o soluţie pentru cetăţenii judeţului, din uniunea celor două partide să dăm cei mai buni oameni, cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză, cei mai buni candidaţi, lăsînd la o parte animozităţile care au fost pînă în acest moment”, a mai afirmat deputatul. Data întîlnirii cu Florin Ţurcanu nu a fost încă stabilită la şase zile de la încheierea protocolului.