PSD-iștii au luat cu asalt Parcul Primăriei și au lansat un program după modelul Gabrielei Firea – GALERIE FOTO

Social-democrații botoșăneni au lansat astăzi în prezența șefului partidului, Marcel Ciolacu, un program pentru susținerea natalității. Practic, este un program preluat după modelul primarului din capitală, Gabriela Firea.

 

Alai de PSD-iști în parc

 

După ora 18:00, PSD-iștii au mers în Parcul Primăriei și au împărțit pliante cu programul și măsurile pe care le propun. Au stat de vorbă cu botoșănencele care erau ieșite cu ai lor copii în parc.  În mare parte mămicile au cerut redeschiderea locurilor de joacă dar și-au manifestat îngrijorarea în ceea ce privește începerea noului an școlar.

 

La acțiunea electorală a fost prezent inclusiv actualul președinte al Consiliului Județean, Costică Macaleți.

 

 

Plan de măsuri pentru încurajarea natalității

 

Doina Federovici este convinsă că acest proiect menit a veni în sprijinul  botoșănenilor va fi un succes și la Botoșani.

 

„Am lansat un proiect cu care venim în fața botoșănenilor, un proiect de succes pus în aplicare de colega noastră dna primar general Gabriela Firea și din discuțiile pe care le-am avut cu botoșănencele noastre în principal și cu ceilalți botoșăneni acest proiect al nostru va fi un succes. Atât timp cât se poate în București se poate și în Botoșani. Oamenii trebuie să fie întotdeauna pe primul loc”,

Doina Federovici, candidat PSD la președinția Consiliului Județean.

 

Și Cosmin Andrei, candidatul la Primăria Botoșani, a declarat că își dorește ca familiile din Botoșani să fie sprijinite precum în capitală. 

„Sunt onorat să lansez astăzi în municipiul Botoșani și în prezența dvs pachetul Gabriela Firea. Pachetul Gabriela Firea reprezintă un model de succes care a pus familia pe primul loc la București și dovadă o stau cele 150.000 de familii care au beneficiat de programele dnei primar general. Doresc ca și la Botoșani să acordăm o atenție deosebită copiilor și familiilor. Eu sunt părinte, am aceleași temeri pe care le au părinții în municipiul Botoșani în ceea ce privește deschiderea școlilor, deschiderea locurilor de joacă și siguranța copiilor noștri.”,

Cosmin Andrei, candidat PSD la Primăria Botoșani.  

 

Detalii despre Pachetul Social „Gabriela Firea” se pot găsit pe site-ul www.pachetul-firea.ro

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store