PSD-istele cer demisia lui Băsescu şi Boc – măsurile anticriză nu au afectat PDL-iştii

 

Organizaţia de Femei a PSD Botoşani, constată lipsa de dialog  şi de solidaritate a celor care au adus românilor şi implicit botoşănenilor sărăcie, corupţie şi nedreptate socială, dictatură şi incompetenţă. În faţa celor mai aberante măsuri luate în ultimii ani, cetăţenii au fost obligaţi să se replieze zilnic pentru a subzista. Economia, sănătatea, educaţia, copiii şi familia toate aceste domenii, au fost călcate în picioare cu  “prioritate “ de actualul Guvern.

Acesta este începutul unui comunicat remis presei de OF – PSD Botoşani duminică seară. În acesta se menţionează că pe români i-a scos în stradă sărăcia, potrivit unui studiu realizat de Avangarde. Ca atare, sunt menţionate concedierile masive, reducerea salariilor, majorarea TVA cu 5%, neacordarea vreme de doi ani a nici unei indexări a pensiilor, introducerea obligativităţii plăţii contribuţiei individuale de sănătate pentru pensionarii cu o pensie mai mare de 740 lei, impozitarea pensiilor ce depăşesc 1.000 de lei, reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, împovărarea românilor cu tot felul de taxe şi impozite, amânarea plăţii drepturilor câştigate în instanţă, tăierea subvenţiei la încălzire. “Însă, toate aceste măsuri nu i-au afectat şi pe cei din PDL şi nici pe clientela lor de partid. Au fost  afectaţi doar oamenii simpli, pensionari, profesori, medici, funcţionari, agricultori. Mai trebuie spus că toate deciziile importante pentru societate şi pentru sistemul nostru democratic au fost propuse fără nici un fel de dezbatere şi fără a se ţine cont de vocea societăţii civile, cele mai importante legi fiind adoptate prin 14 angajări a răspunderii Guvernului”, declară Doina Federovici, preşedintele OF – PSD Botoşani.
"Traian Băsescu şi PDL ignoră complet vocea străzii"
Aceasta crede că oamenii îşi strigă nemulţumirile în stradă deoarece s-au săturat de sărăcie, pentru că sunt disperaţi şi pentru că Guvernul şi-a pierdut legitimitatea şi trebuie să plece. “După ce a ignorat ani la rând vocea opoziţiei, acum Traian Băsescu şi PDL ignoră complet vocea străzii. Constat însă că, în faţa protestelor oamenilor, fără să aibă o soluţie, fără să încerce un dialog real cu oamenii, reprezentanţii PDL se întorc la ce ştiu ei cel mai bine - să mintă, să dezinformeze, să manipuleze”, mai spune Doina Federovici. Ea este de părere  că PDL trebuie să-şi asume greşelile făcute şi să renunţe la guvernare deoarece în acest fel se opreşte hoţia, se reaşează democraţia, se stopează risipirea banului public.
CITEŞTE ŞI:
 ACUM: Tobe, lozinci în versuri şi om de zăpadă la protest – FOTOGALERIE