Doina Federovici şi destituirea lui Macaleţi de la CJ: Nu confirm, nu infirm

Deși au existat mai multe discuții, iscate de opoziție și nu numai, ce-l vizau pe președintele Consiliului Județean, liderii de la Botoşani ai principalului partid de guvernământ dau asigurări că acesta este stadiul la care rămân.

 

Doina Federovici a declarat că a citit și auzit despre o eventuală retragere a sprijinului politic al lui Costică Macaleți. Însă a infirmat că au existat discuții la partid despre un astfel de plan.

 

„În ultima perioadă m-am obișnuit în comisiile din care fac parte cu un răspuns pe care-l introduc în această frază: nu confirm, nu infirm. Nu am purtat la nivelul partidului o asemenea discuție. Înțeleg că este un subiect amplu dezbătut de opoziție, de o parte din colegii parlamentari din rândul opoziției. Agenda PSD-ului o face forul statutar al partidului. În forul statutar al partidului nu a fost discutată o asemenea problemă, nu înțeleg de ce sunt atât de preocupați din zona de opoziție”,

Doina Federovici, președinte PSD Botoșani

 

În aceeași ordine de idei, liderul PSD a declarat că spre deosebire de PNL, social-democrații nu își vor anunța candidatul la alegerile locale din 2020 pentru Consiliul Județean pentru că nu se axează pe „competiții pe funcții, ci doar pe investiții”.

Costică Macaleți nu a fost prezent la conferința de presă de la sediul PSD, deoarece, a explicat Doina Federovici, era plecat la un eveniment național.

 

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store