PSD Botoșani întoarce spatele unui partid aflat la răscruce : Am o reținere..

Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Doina Federovici, şi-a manifestat reţinerea faţă de o colaborare pe care PSD ar putea-o avea la nivel judeţean cu Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) înaintea alegerilor parlamentare din toamna acestui an.

 

Liderul social-democrat din Botoşani susţine că 'zestrea' UNPR este foarte mică, iar o alianţă cu această formaţiune politică nu ar aduce mari avantaje PSD.

 

'Personal, având în vedere că la nivel judeţean UNPR nu are un număr mare de aleşi locali, iar la nivel naţional nu mai are parlamentari, nu ştiu dacă s-ar impune o colaborare. Eu am o reţinere', a afirmat Federovici.

 

Aceasta consideră că decizia unei eventuale colaborări cu UNPR trebuie, însă, adoptată de conducerea centrală a partidului, care poate lua în calcul şi alţi factori decât cei legaţi direct de rezultatul votului din 5 iunie, conform stiripesurse.ro