PSD Botoșani: 20.700 de botoșăneni au semnat petiția împotriva discriminării stranierilor

Președintele PSD Botoșani Andrei Dolineaschi a depus ieri în Parlamentul European, Petiția „România merită mai mult!”, semnată de peste 20.700 de botoșăneni, împotriva discriminării românilor care lucrează sau locuiesc în străinătate, anunta social-democratii intr-un comunicat de presa. 

 

Prima petiție împotriva discriminărilor românilor

Potrivit președintelui Comisiei de Petiții  din Parlamentul European, Cecilia Wikstrom, aceasta este prima petiție care are ca obiect principal discriminarea românilor în spațiul Uniunii Europene. Aceasta s-a arătat impresionată de numărul mare de semnături și de faptul că petiția a fost depusă personal la sediul Parlamentului European din Bruxelles. Solicitările formulate de cei peste 20.000 de botoșăneni au fost prezentate Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European de către președintele PSD Botoșani. Acesta a fost chiar primul semnatar al Petiției „România merită mai mult!”, ceea ce, conform regulamentului Parlamentului European, îi conferă rolul de reprezentant al tuturor semnatarilor, în dialogul cu eurodeputații.

Dezbatere în Parlamentul European împotriva discriminării românilor

Președinta Comisiei de Petiții a subliniat că va susține deschiderea unei ample dezbateri pe acest subiect în Parlamentul European. Este deci primul demers inițiat din Botoșani care ajunge pe agenda Uniunii Europene. Deputatul Andrei Dolineaschi a subliniat că toate cele 20.700 de semnături au fost strânse doar din județul Botoșani, care se situează printre primele locuri privind numărul de români plecați la muncă în străinătate.
În județul Botoșani aproape fiecare familie are o poveste privind discriminarea unei rude în străinătate. Inclusiv eu personal și familia mea am primit uneori un tratament, nedrept, doar pentru că ne-am născut în România”, a declarat Dolineaschi în dialogul cu șefa Comisiei de Petiții a Parlamentului European. În pledoaria sa, deputatul PSD a mai subliniat că “în Europa sunt foarte mulți români medici, profesori, ingineri sau muncitori care contribuie la bunăstarea Europei, iar din acest motiv România merită un tratament mai bun în cadrul Uniunii Europene.
Revenirea la principiile fundamentale ale Uniunii Europene împotriva discriminării
Petiția “România merită mai mult” enunță principiul egalității între toți cetățenii europeni, prevăzut în art. 9 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și dreptul oricărui cetățean al Uniunii de a-și căuta un loc de muncă sau de a se stabili în orice stat membru, coform art. 15 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În Petiție se arată că aceste drepturi fundamentale au fost încălcate în numeroase rânduri în privința românilor care lucrează în străinătate.

Sancționarea actelor de discriminare a românilor plecați în străinătate

Condamnarea și sancționarea actelor de discriminare împotriva românilor. Cei peste 20.000 de semnatari ai Petiției cer Parlamentului European “adoptarea unei rezoluții pentru condamnarea tratamentului nedrept și discriminatoriu” împotriva românilor, precum și “adresarea unei solicitări Comisiei Europene pentru realizarea unei anchete preliminare cu privire la numeroasele discriminări publice la care au fost și sunt supuși românii”. Nu în ultimul rând, Petiția solicită Parlamentului European identificarea și punerea în aplicare a unor mecanisme care să sancționeze expulzările colective, îngrădirea drepturilor și libertăților sau comportamentul discriminatoriu și atitudinea xenofobă împotriva românilor”
CITEȘTE:
 PSD Botoșani: De ce e important ca șeful statului să fie român?