PSD Botoșani: 1334 de botoșăneni au aplicat pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023

Bugetul alocat Regiunii Nord-Est a fost rezervat integral în primele cinci minute prin depunerea unui număr de 13.974 de dosare de către persoane fizice.

 

Astăzi, 29 mai 2023, ora 10.00, s-a deschis sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice pentru Regiunea Nord-Est, în cadrul căreia 1334 de botoșăneni au rezervat suma de 26.680.000  lei pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică. Bugetul total pentru Regiunea Nord-Est – județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui este de 279.480.000 lei, al doilea cel mai mare buget alocat din cele 8 regiuni.

 

„Se observă, odată cu închiderea sesiunii, o cerere din ce în ce mai mare pentru subvenția de 20.000 de lei oferită de AFM fiecărui beneficiar pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice. Cred că asta se datorează si faptului că din ce în ce mai mulți botoșăneni au înțeles ce beneficii poate aduce un astfel de sistem instalat la domiciliu. Pe lângă reducerea cheltuielilor cu facturile la energia electrică, se reduce și impactul negativ asupra mediului înconjurător. Apreciez faptul că AFM a luat în considerare criteriul reducerii disparităților dintre regiuni și a alocat pentru regiunea noastră o sumă considerabilă care să vină în ajutorul cât mai multor persoane. Încurajez pe toți cei care nu au reușit să se înscrie în sesiunea aceasta, să-și pregătească documentele din timp, iar la următorul apel de proiecte să avem și mai mulți botoșăneni înscriși în program”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

 

Bugetul alocat Regiunii Nord-Est a fost rezervat integral în primele cinci minute prin depunerea unui număr de 13.974 de dosare de către persoane fizice.

 

Bacău - 2109 dosare depuse

Botoșani - 1334 dosare depuse

Iași - 3470 dosare depuse

Neamț - 1883 dosare depuse

Suceava - 3564 dosare depuse

Vaslui - 1612 dosare depuse

 

(Comunicat PSD Botoșani)