PSD a câștigat primul meci la Tribunal, buletinele nu se renumără, dar emoțiile nu s-au terminat

Instanța de contencios administrativ de la Tribunalul Botoșani a decis în urmă cu puțin timp faptul că, la acest moment, procedura de renumărare a voturilor este suspendată.

 

PSD Botoșani prin candidatul Cosmin Andrei a solicitat în instanță revocarea Hotărârii Biroului Electoral al Circumscripției Municipale (BECM) nr. 1 de renumărare a voturilor nule precum și suspendarea acestei proceduri până la o soluție definitivă în această speță.

 

 

De asemenea, a cerut același lucru și pentru Hotărârea BECM prin care s-a admis renumărarea tuturor voturilor în 18 secții de votare. Și în acest dosar instanța ar fi suspendat procedura.

 

 

„Admite cererile de suspendare formulate de către reclamanţii Cojocariu Berenţan Elena Paula şi Andrei Cosmin Ionuţ. Dispune suspendarea executării Hotărârii nr. 200/29.09.2020 emise de către BECM nr. 1 Botoşani, până instanţei de fond”

Se arată în decizia instanței de contencios administrativ

 

De asemenea, instanța a respins cererile formulare de BECM de intervenție accesorie în favoarea candidatului Cătălin Flutur.

 

Ceea ce înseamnă că, la acest moment, până la judecarea cauzei pe fond, nu se renumără niciun buletin de vot la Botoșani, nici în cazul celor nule și nici în cel al voturilor acordate în 18 secții de votare, lucruri solicitate de Cătălin Flutur.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store