ProTV dă de pămînt cu Doru Muntianu şi afacerile de la Spitalul Judeţean - VIDEO

 

În cadrul Ştirilor Pro Tv de miercuri s-a prezentat un amplu material privitor la investiţiile de la Spitalul Judeţean din Botoşani. Cuvintele folosite au fost deosebite de dure, precum „scurgeri de fonduri”, „afaceri în familie” , toate, oficial în numele pacientului.

Conform postului de televiziune, astăzi Doru Muntianu este un prosper om de afaceri şi are legături cu cei care de-a lungul vremii au avut contracte de sute de mii de euro cu spitalul.
Cu mare fală şi onoruri, conducerea din anii 2008-2009 anunţa modernizarea blocului operator: 3 milioane de euro au fost cheltuite pentru cumpărarea de aparatura şi igienizare. Atît de bună a fost investiţia, încît pacienţii aflaţi sub anestezie au căzut cu mesele de operaţie care s-au rupt. Medicii şi asistentele nu vorbesc despre pericolul legat de mesele de operaţie, iar rudele nu află niciodată.
Actualul director de la Spitalul Judeţean Botoşani spune că predecesorul său, inginer de meserie, a făcut totul de ochii lumii, nu în interesul pacientului. Iar investiţia de 3 milioane de euro s-a făcut în pripă, aşa cum se întîmplă în majoritatea spitalelor. Doru Muntianu, fostul director al spitalului, cel responsabil cu dotările de acum doi ani, spune că a procedat ca la carte şi că vina o poartă medicii spitalului, pe care i-a consultat şi i-a pus să semneze pentru fiecare achiziţie. Medicii susţin însă că la licitaţie, fostul director ar fi ales paradoxal furnizorul cu cele mai scumpe mese, însă niciuna din cele opt nu poate duce o greutate mai mare de 100 de kg. Dacă ei nu au cerut asta în mod special, nici directorului nu i-a păsat.

Scandalul achiziţiilor de la „Mavromari” a fost prezentat şi de Botoşăneanul.ro, anul trecut, într-o ediţie Ancheta Săptămînii (http://www.botosaneanul.ro/ancheta-saptamanii/jaf-la-spitalul-judetean/ ).