Instituția solicită de la Primăria Botoșani două suprafețe de teren și oferă la schimb una.
În acest sens, se solicită Consiliului Local aprobarea unei comisii de negocieri.
Primarul Cosmin Andrei va avea rol de președinte al acestei comisii. Aprobarea ar urma să se facă în ședința de CL comvocată pentru data de 30 martie 2022.
Proiectul supus dezbaterii arată că:
”se aprobă de principiu realizarea unui schimb între terenul proprietatea municipiului Botoșani situat în strada Pacea, în suprafață de 1.867 mp și terenul situat în strada Parcul Tineretului în suprafață de 1.600 mp, proprietatea Protopopiatului Botoșani”.
„prin realizarea acestui schimb ce terenuri, respectiv preluarea de către municipiu a terenului din Parcul Tineretului se va putea proceda la reglementarea din punct de vedere juridic a terenului, ocupat parțial de un bloc de locuințe și locuri de parcare de reședință rezervate de municipalitate locuitorilor din zonă”
În schimb, Protopopiatul Botoșani dorește un teren pentru ridicarea unui Biserici în Parohia „Pacea”. Iar solicitarea este motivată de faptul că în acea zonă a orașului sunt biserici puține și enoriași mulți.
„Ne confruntăm cu o serie de dificultăți pentru soluționarea cărora am idemtificar necesitatea construirii unor noi lăcașuri de cult, dar și necesitatea unor noi lucrări de extindere și amenajare. Astfel, la Parohia Pacea avem două posturi de preot paroh și sunt două sectoare distincte. Pentru un sector este biserica din cimitir, iar pentru celălalt sector nu avem biserică, Menționăm că biserica din cimitirul Pacea este mică, neîncăpătoare, nu dispune de spații pentru activitățile cu tineretul sau pentru întâlnirile cu persoanele în vârstă”,
Protopopiatul Botoșani
Biserica nouă ar urma să fie ridicată la ieșirea din oraș spre Suceava: „Este vorba despre terenul situat pe strada Pacea, zona Hotel Premier care aparține Municipiului Botoșani. De asemenea, vă rugăm să ne aprobați acordarea unui teren în zona Alfa Land, lângă blocurile ANL, pentru construirea unui nou lăcaș de cult”.