Protestul anti-Băsescu şi pro-SMURD de la Botoşani a eşuat  

 

Deşi pe site-ul de socializare Facebook s-au anunţat aproape 100 de botoşăneni că vor lua parte la protestul "Solidar cu SMURD" organizat duminică, 15 ianuarie, în faţa Muzeului Judeţean de la ora 14.00, la evenimentul în sine nu au venit decât vreo 10 persoane.

În decursul zilei de sâmbătă, pe Facebook a început să circule o invitaţie la protest pentru a susţine SMURDUL. "Salvatorii noştri de la SMURD au nevoie de salvarea noastră! Împreună putem opri schilodirea sistemului de urgenţe. Împreună putem salva funcţionarea celui mai performant serviciu de ambulanţă al României: SMURD. Vă aşteptăm mâine, 15 ianuarie 2012, începând cu ora 14:00, în faţa Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani la o manifestaţie pro SMURD", aşa arată mesajul care a circulat pe profilele a peste 1.000 de botoşăneni. Dacă la orele 09.00 ale dimineţii, aproape 50 de botoşăneni şi-au arătat susţinerea faţă de această mişcare, la orele prânzului, numărul lor s-a dublat. Cu toate acestea, în faţa Muzeului Judeţean bătea vântul la ora 14.00. Încet s-a adunat un grup de vreo 10 persoane care a rămas în faţa instituţiei culturale în jur de o oră în aşteptarea altor cetăţeni solidari. "Nu că nu a fost înţeles gestul, ci din contră mă doare pentru că ştiu că am un preşedinte care pur şi simplu ca o ţaţă şi-a bătut joc de arab. Aş vrea un preşedinte mult mai important, mult mai semnificativ, nu mă reprezintă", a declarat Mircea Costea, protestatar (foto dreapta). Deşi s-au arătat curajoşi pe site-ul de socializare, în realitate nu a venit nimeni din cei ce s-au anunţat. "Contează care nu sunt aici şi care sunt la televizor sau aşteaptă să citească presa mâine dimineaţă să vadă ce s-a mai întâmplat în Botoşani. Asta e România în care trăim", a afirmat Vasile Chiru, preşedintele Asociaţiei Pro-Democraţia. Se pare că manifestările nu se opresc aici. Mihai Anton, unul dintre protestatarii care a stat sâmbătă noapte în faţa Prefecturii are intenţia de a repeta mişcarea, anunţând că şi în această seară va fi prezent pentru a treia oară de la orele 18.00, în faţa Primăriei.
Elsa ŞEICA



CITEŞTE ŞI:
 Proteste în noapte anti-Băsescu şi la Botoşani