Protest şi în Bazar - Băsescu şi Boc în om de zăpadă– VIDEO&FOTO

 

Şi comercianţii din Bazar au găsit o modalitate de a se afla în solidaritate cu cei care protestează de mai bine de două săptămâni de zile împotriva preşedintelui ţării dar şi a actualei guvernări. Astfel, deşi se află la serviciu, botoşănenii fac două lucruri de-odată, îşi vând marfa şi îşi arată nemulţumirea faţă de actualul sistem.

Oamenii susţin că au ieşit şi în stradă fiind alături de cei care au protestat în Piaţa Revoluţiei, însă zăpada căzută în cursul săptămânii trecute le-a dat o nouă idée. Astfel, ei au făcut doi oameni de zăpadă, pe care i-au şi botezat “Băse” şi Boc” la care au adăugat diverse lucruri pentru ca tabloul să fie complet. Astfel, unul dintre oamenii de zăpadă are o sticlă de vin legată de gât şi o pasăre moartă pe umăr, în timp ce celălalt ţine în mână o undiţă cu un peşte care simbolizează banii românilor. “Este modul nostrum de a protesta”, explică unul dintre comercianţii din Bazar. La respectiva “operă” au contribuit mai multe persoane care lucrează la tarabele din Bazar. (G.E.)