175 de angajați ai Penitenciarului din Botoșani, care fac parte din Sindicatul Novo Legis, au declanșat o serie de acțiuni de protest, pe termen nelimitat, supărați că nu le sunt plătite orele suplimentare.
Angajaţii refuză să mai facă ore suplimentare. Conducerea sindicatului anunță că din octombrie angajații din Penitenciar vor refuza să intre în serviciu, pe lângă lista de revendicări solicitând și demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader.
“Avem 175 de angajați ai Penitenciarului în sindicat și suntem nemulțumiți de faptul că nu ne sunt plătite orele suplimentare efectuate în plus peste norma de 160 de ore. Sunt drepturi cuvenite în mod legal, dar neplătite. Lucrăm suplimentar, dar ministerul refuză să ne plătească orele suplimentare. Sunt două categorii – orele suplimentare făcute peste norma de 160 și orele lucrate în weekend și sărbători legale, iar ministerul vrea să plătească numai o categorie, ceea ce nu este corect”, a declarat pentru Medifax ,președinte Sindicatul Novo Legis Botoșani, Ionel Dimitrovici.
Într-un comunicat transmis presei, conducerea sindicatului Novo Legis anunță că angajații din Penitenciarul Botoșani declanșează pe termen nelimitat acțiunile de protest.
“Într-o prima etapă, începând cu 1 august 2018, angajaţii din penitenciare refuză efectuarea de ore suplimentare şi alte atribuţii decât cele specifice funcţiilor ocupate, asigurându-se doar activitățile ce țin strict de siguranța penitenciarului, chiar dacă acest lucru ar însemna ca drepturile deținuților să nu fie acordate în totalitate. Acțiunile de protest se extind cu pichetarea penitenciarului, iar în luna octombrie ne alăturăm celorlalte sindicate din penitenciare afiliate FSANP, cu mitinguri în uniformă la Ministerul Justiției, la Administrația Națională a Penitenciarelor cu marș de protest între cele două instituții. Tot în luna octombrie, ca ultimă formă de protest, angajații din penitenciar vor refuza să intre în serviciu în cazul în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfășurarea misiunilor în condiții de siguranță. Pe lângă lista de revendicari, cerem în continuare demisia Ministrului Justiției Tudorel Toader”, susține Ionel Dimitrovici, președintele Sindicatul Novo Legis.
Pe lista de revendicări sunt incluse condiții de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor salariale, aprobarea Statutului polițistului de penitenciare, încetarea abuzului asupra pensionărilor și plata integrală a orelor suplimentare.