Protest cu zeci de romi la Primăria Botoşani : Dăm foc la tot - VIDEO & GALERIE FOTO

 

În jur de 30 de romi s-au strâns miercuri la amiază în faţa Primăriei Botoşani nemulţumiţi fiind de locuinţele repartizate de municipalitate. Etnicii reclamau că, deşi s-a terminat reabilitarea Centrului Vechi, ei nu mai sunt mutaţi acolo.

Vor tot în Centrul Vechi

Membrii comunităţii conlocuitoare susţin că, atunci când au părăsit spaţiile din Centrul Istoric, li s-a promis că la finalizarea investiţiei vor reveni în acestea. Săptămâna trecută Consiliul Local a adoptat însă o hotărâre prin care romii în cauză nu au mai primit repartiţii în vechile locaţii, ci în alte locuri din oraş, de la locuinţele noi din ANL Cişmea la ghetouri. Marea lor problemă este aceea că spaţiile nou oferite sunt mai mici decât cele pe care le-au avut în trecut, acum ajungând să fie îngrădmădiţi câte zece persoane în una, două camere. „De la Locativa a trimis aici să îmi dea apartament cu două camere, mi-a spus dl. Flutur, mi-a arătat tabelul, dl Gornea spune «dl Neda, poate am greşit eu şi am trecut o cameră» şi du-te mai repede la Primărie că se fac repartiţiile”, a spus Vasile Neda, un rom de 59 de ani.

Femei cu copii în braţe la protest

La protest au participat şi femei cu copii în braţe. „A pus-o pe mama, m-a pus pe mine şi cu părinţii mei şi cu toată familia, suntem vreo zece persoane, cu nepoţi, cu toată familia”, spunea Luminiţa Rudai. În doar câteva minute s-a produs o hărmălaie generală. Atât bărbaţii, cât şi femeile au început să ţipe şi să ameninţe inclusiv că „dăm foc la tot”, fiind necesară intervenţia mai multor poliţişti locali, lucru care i-a enervat şi mai tare pe romi, care au cerut repetat: „nu mă atinge, nu ai voie să pui mâna pe mine”. A intervenit inclusiv Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale, care a făcu apel la liniştirea spiritelor. O parte din romi au fost primiţi de viceprimarul Viorel Iliuţă, care a transmis că vina principală pentru actuala situaţie o poartă fostul Consiliu Local, care a hotărât ca spaţiile din Centrul Vechi să devină locuinţe de serviciu, astfel încât foştii chiriaşi romi nu mai pot fi mutaţi acolo.
CITEŞTE ŞI:
 ATOP-ul între romi, cu scandal : E ca la Băsescu

protest romi Primaria Botosani 2
protest romi Primaria Botosani 3
protest romi Primaria Botosani 4
protest romi Primaria Botosani 5
protest romi Primaria Botosani 6
protest romi Primaria Botosani 7







CITEŞTE ŞI:
 Discuţii în contradictoriu în CL pentru un sediu de partid cerut de romi