Protest cu două tabere, medicii „rupţi” în două de comasare – GALERIE FOTO

 

Acţiunea de protest din faţa Consiliului Judeţean programată pentru ziua de 29 septembrie în timpul şedinţei de CJ a strâns un număr de peste 100 de participanţi. Împărţiţi în două tabere, protestatarii au avut doleanţe diferite, astfel în timp ce angajaţii Spitalului Mavromati au protestat pentru desfiinţarea celor 3 spitale, un grup de medici de la Psihiatrie au ieşit în stradă pentru a se opune.

Puţin după ora 10:00, joi, 29 septembrie 2011. Cele două tabere au început să îşi arunce săgeţi, unii altora. Au aplanat conflictul verbal dintre medici forţele de ordine care le-au cerut celor de la Psihiatrie să se îndepărteze. Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean au încercat să convingă consilierii judeţeni să voteze desfiinţarea celor trei spitale şi transformarea lor în secţii care să aparţină de Mavromati pentru a propulsa unitatea medicală în categoria a III-a. „Această formă de manifestare civilizată înseamnă respectarea nevoilor şi necesităţilor de sănătate ale populaţiei şi pentru noi înseamnă foarte mult. Am fi ipocriţi dacă nu am recunoaşte că şi noi suntem interesaţi pentru drepturile noastre salariale”, a declarat Octavian Dumitru, lider Sanitas. De partea cealaltă, reprezentanţii Spitalului de Psihiatrie, au venit să se opună comasării. „Am acceptat orice reducere, orice fel de tăieri salariale, orice. Dar chiar să ne şi desfiinţăm?”, strigă unul dintre asistenţii prezenţi la protest.

Mai mult, reprezentanţii Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) au interzis cadrelor medicale de la Spitalul de Psihiatrie să picheteze în faţa CJ pe motiv că nu şi-au anunţat protestul cu două zile înainte. Deşi medicii şi asistenţii au declarat că au venit la manifestare ca simpli botoşăneni, în urma fluturaşilor găsiţi în scara blocului, oamenii legii i-au separat de sindicaliştii de la Spitalul Judeţean Mavromati. „Cei care organizează astăzi manifestaţia, în speţă sindicatul, au aprobarea dată de Comisia de Avizare, dumnealor în calitate de organizatori răspund pentru membrii care participă la această activitate. Dânşii nu vă recunosc ca fiind parte din sindicat şi participanţi la această activitate”, a declarat unul dintre jandarmi. Nemulţumiţi de atitudinea colegilor de breaslă, cadrele medicale de la Spitalul de Psihiatrie s-au mutat lângă Teatrul Mihai Eminescu unde au stat până când toţi sindicaliştii Sanitas au plecat din faţa CJ. 
Eu stau şi mă întreb dacă colega noastră care a venit şi a început să ne strige că ne lasă să pierim dacă nu vrem comasare, ce Spital de Urgenţă avem noi? Deci asta nu se mai numeşte deontologie. Chiar nu vreau să mă mai unesc cu asemenea colegi”, a afirmat o asistentă de la Psihiatrie prezente la protest. Deşi toate cele trei spitale au fost la un pas de desfiinţare, doar angajaţii de la Spitalul de Psihiatrie au fost la manifestare, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cei de la Maternitate sau Spitalul de Copii.
Elsa ŞEICA