Propovăduitorii în halate albe ai Covidului, în prima linie a campaniei electorale la mai toate partidele parlamentare

La alegerile locale a putut fi considerată o coincidență. Sau o conjunctură. Ori un concurs de împrejurări. Numai că a venit campania electorală pentru scrutinul parlamentar și se întâmplă din nou. Și nu mai poate fi vorba nici de coincidență, nici de conjunctură, nici de un concurs de împrejurări.

 

PNL vine la Senat cu principala voce sanitară în ”era Covid”


Partidul Național Liberal și-a depus miercuri candidaturile la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană (BECJ). Locul 3 pe lista pentru Senat este ocupat de Monica Adăscăliței. Este nimeni alta decât conducătoarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) și principalul comunicator la nivel județean în problema monica adascaliteiCovidului.

 

Medic de profesie, a preluat șefia DSP Botoșani în plină pandemie. Pe 29 aprilie, când România se afla în Stare de Urgență, ministrul Sănătății a numit-o pe Monica Adăscăliței în postul de director executiv în locul economistului Tudor Ferariu, care ocupa postul ca interimar. Până atunci dr. Adăscăliței a activat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean, acolo unde continuă să profeseze.

 

PSD răspunde cu unul dintre primii medici intrați în izolare


La trei zile după liberali, și social-democrați și-au făcut publice listele aspiranților la Parlament. Incredibilă coincidență, exact pe aceeași poziție, adică locul 3 la Senat, se regăsește Ramona Guraliuc, care activează tot la UPU de la ”Mavromati”, fiind chiar șefa acestei structuri atât de importante. Dr. Guraliuc este unul dintre primele cadre medicale din Botoșani care au intrat în izolare după ce pandemia a pătruns și în România fiindcă a tratat pe 21 martie al doilea bolnav din județ diagnosticat cu coronavirus.


Ramona Guraliuc nu este însă singurul medic de pe listele PSD Botoșani. La Camera Deputaților, pe poziția a șaptea, îl găsim pe Eduard Gurău, medic la Serviciul Județean de Ambulanță. Moldovean la origini, a absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu” din Chișinău, iar în trecut a ocupat postul de director la Unitatea de Asistenţă Medico – Socială Suliţa.

 

Pro România – ALDE replică imediat cu medicul care amenința că se leagă cu lanțuri


alin atudoroaeDar coincidențele politico-sanitare nu se opresc aici. Pro România, partid aflat în plin proces de fuziune cu ALDE, are la rândul său candidat la Senat un medic. Și culmea, lucrează tot la UPU de la Spitalul Județean.

 

Este vorba despre Alin Atudoroae, medic care încă de la începutul pandemiei a atacat virulent unele decizii ale autorităților sanitare, printre altele amenințând că se leagă cu lanțuri de gardul Maternității, dacă Secția de Obstetrică-Ginecologie va fi transformată în spital Covid.

 

Iar USR-PLUS are cap de listă tot un medic


Săptămâna trecută, Alianța USR-PLUS și-a votat pretendenții la Parlament. Vă vine sau nu să credeți, candidat la Senat, chiar cap de listă, este tot un medic de la Spitalul Județean, Tudor Sîrbu.

 

Miercuri, intrarea sa în cursa electorală pentru Legislativ a fost validată de Biroul Național al USR-PLUS. Ce-i drept, dr.Sîrbu, care a absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie ”Gr.T.Popa” Iași, nu activează la UPU, ci este medic specialist la secția chirurgie plastică, reparatorie și arși de la ”Mavromati”.

 

Este deja repriza a doua


Implicarea principalilor medici comunicatori din pandemie în bătălia electorală pentru Parlament nu este decât o continuare, la un nivel și mai ridicat, a ceea ce s-a întâmplat la alegerile locale.


Ramona Guraliuc, șefa UPU de la Spitalul Județean, s-a aflat atunci pe locul 6 al PSD-ului la Consiliul Județean și a dobândit lejer un mandat de consilier județean.


De asemenea, Monica Adăscăliței s-a regăsit pe lista PNL pentru Consiliul Local Botoșani, pe locul 13, fiind în prezent a doua supleantă, adică va intra în CL dacă încă doi dintre consilierii care au obținut mandate se vor retrage.


Nici pentru Alin Atudoroae candidatura la Senat nu reprezintă prima sa participare într-o competiție electorală. Medicul de la UPU s-a aflat printre aspiranții ALDE Botoșani la Consiliul Local, pe poziția a șaptea, fiind de altfel prezent și la lansarea candidaturii la Primărie a Roxanei Țurcanu. Cum însă ALDE nu a făcut pragul pentru a intra în CL, dr.Atudoroae nu a putut obține un mandat de ales local.


Revenind la PNL, trebuie să menționăm că medicul Radu Malancea, managerul Spitalului ”Mavromati”, a ocupat locul al patrulea pe lista pentru Consiliul Județean, obținând un mandat. Șeful secției de ortopedie a preluat conducerea Spitalului Județean tot în Starea de Urgență, de atunci având mai multe declarații publice privitoare la pandemie.

 


”Vocile Covid”, în prim-plan la București


Botoșani nu pare însă a fi decât un capitol dintr-o poveste mult mai lungă a implicării în campania electorală a medicilor deveniți celebri în ”era Covid”. Conducerea centrală a PSD i-a adus în partid pe Adrian Streinu Cercel, directorul Spitalului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, care se se află pe locul doi la Senat pe lista PSD București, și pe Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, care deschide lista candidaților pentru Camera Deputaților. De asemenea, medicul botoșănean Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, s-a alăturat PSD și va deschide lista pentru Senat în județul Mureș.

 


De ce atâția medici de la ”Urgențe”? Poate are nevoie un politician de o intervenție rapidă


Totuși, există și o diferență fundamentală între tactica de la București și cea de la Botoșani. Dacă în Capitală medicii deveniți arhicunoscuți în pandemie au fost propulsați pe locuri eligibile, în nordul Moldovei, doctorii de la ”Urgențe” nu au șanse de a dobândi un mandat de parlamentar nici în cel mai optimist scenariu posibil.


Președintele PNL Botoșani susține însă că prezența doctoriței Adăscăliței atât pe lista de la Senat, cât și pe cea de la Consiliul Local nu reprezintă o încercare de a transfera în plan politic popularitatea obținută în pandemie.


”Nici vorbă! Pur și simplu d-na este lângă noi, a fost de la bun început, este simpatizant PNL de ani de zile, nu e de acum, nici vorbă de așa ceva. Pur și simplu și-a dorit, și-a manifestat intenția de a fi pe listele noastre, am avut o discuție personal cu dumneaei”,


Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.


Senatorul care candidează la Camera Deputaților a adăugat că nu știa de faptul că PSD are un medic de la ”Urgențe” care candidează exact pe aceeași poziție și a glumit: ”probabil că ne gândim toți că avem nevoie de un medic de la Urgențe printre noi, dacă se întâmplă ceva să ne dea primul ajutor”.

 


”Ne aflăm într-o pandemie și acum nu e ușor să faci față și să gestionezi criza aceasta”


Dar ce părere are tocmai un medic aflat în centrul unui astfel de fenomen politico-sanitar?


Șefa UPU susține că nu a avut ca obiectiv pe 2020 să se regăsească pe o listă de candidați.


”Dar lucruri bune se pot face îmbinând profesia cu partea politică, dacă dorești cu adevărat. Din punct de vedere financiar dacă privești, profesia pe care o am mă mulțumește, deci nu este acesta un motiv. Am acceptat pentru că a fost o propunere, este ceva nou. Ideea a fost să modificăm puțin structura, să apară oameni care sunt tineri și care nu au neapărat experiență în domeniul politic, dar vin cu un vibe bun, cu ceva nou și cu o gândire și cu o altă deschidere față de cea care a fost până acum”,


Ramona Guraliuc, șef UPU Botoșani.


ramona guraliuc psdCrede că, în general, meseria de medic este una care poate aduce partidelor un plus important.


”Probabil că am și manageriat situația aceasta... ne aflăm într-o pandemie și acum nu e ușor să faci față și să gestionezi criza aceasta”, spune Romana Guraliuc, care însă nu crede că politicienii încearcă să profite de popularitatea câștigată în ”era Covid” de unii medici.

 

”Cel mai simplu este să stai deoparte și să arunci cu piatra”


”Cuvântul profit este urât. Cred că există și substratul acesta la modul, da, este OK, este un medic, dar cred că profesia în sine da, impune un anumit respect și înseamnă că omul respectiv în viața aceasta a și muncit. Și aceasta oriunde te-ai duce, nu neapărat doar în politică, pentru că oriunde te-ai duce domeniul acesta are o anumită etichetă. Nu cred că este un profit, dar și dacă s-ar gândi cineva, da eu o fac cu drag, să progresăm, să facem lucruri bune, să schimbăm un pic imaginea partidului. Eu ca medic, pe plan medical, cred că pot să gestionez și să îmi dau cu părerea vizavi de diferite probleme care apar atât la nivel de județ, cât și la nivel de țară pentru că sunt cam aceleași și da, cred că și noi trebuie să avem un loc într-o organizație de felul acesta”,

Ramona Guraliuc, șef UPU Botoșani.


A arătat că a acceptat candidatura la Consiliul Județean tocmai prin prisma faptului că are în subordine Spitalul Mavromati, acolo unde ea activează, astfel încât ”pot să pun osul la treabă, pot să fac o figură bună, pot să demonstrez ceva”.


”Cel mai simplu este să stai deoparte și să arunci cu piatra. Este cel mai simplu lucru pe care poți să îl faci. Și să fii într-o opoziție continuă și să judeci ce a făcut celălalt, dar tu nu ai ridicat un deget să faci ceva, deși ai putea datorită experienței, cu o părere, printr-o propunere, cu un heirup, hai să pun și eu osul la treabă să fac ceva”,


Ramona Guraliuc, șef UPU Botoșani.


Precedentul șef al UPU, Petre Rădăuceanu, a avut două mandate de consilier județean din partea PDL și apoi PNL.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store