Promisiuni și SURPRIZE pentru pompierii botoșăneni de la șeful de la București

În cadrul ședinței de ieri în care s-a prezentat bilanțul activității din anul 2017 al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), a luat cuvântul și inspectorul general care a avut numai cuvinte de laudă la adresa personalului de la Botoșani.

 

Acesta le-a spus tuturor că ISU Botoșani are în ultimii doi ani cea mai bună creștere aflându-se pe o pantă ascendentă, din punct de vedere al performanței.

Și a promis că tehnica instituției va fi îmbunătățită.

„Inspectoratul General se află într-o perioadă de modernizare, într-o perioadă în care am reușit cu ajutorul Guvernului să schimbăm o parte din tehnica noastră. O parte dintre autoscări au fost schimbate la sfârșitul anului, iar 64 vin în perioada următoare. Județul Botoșani va avea două astfel de mijloace de intervenție”,

Marian Daniel Dragne, inspector general IGSU

 

De asemenea, acesta a promis dotarea ISU Botoşani în cursul anului 2018 și cu 8 noi autospeciale.

 

Totodată acesta a ținut să premieze doi dintre angajații care s-au remarcat pe parcursul anului 2017.

 

„Am luat decizia să recompensez la această activitate de bilanț două cadre ale unității care din punctul nostru de vedere s-au remarcat prin modul de îndeplinire ale atribuțiilor, prin profesionalism dar totodată și prin reprezentarea instituției. Așa se face cu surprize, că dacă ați ști dinainte ce vi se întâmplă…  Munca noastră este desfășurată  sub semnul surprizelor”,

Marian Daniel Dragne, inspector general IGSU

 

Astfel el a recompensat cu plachetă de onoare, de altfel cea mai înaltă distincție a IGSU pe plutonierul major Iulian Rotariu și pe colonelul Cristian Amarandei.

 

 

download from google play download from apple store