Promisiune de la şeful Carrefour România – AFLĂ ce garantează botoşănenilor

 

La inaugurarea hypermarketului Carrefour de la Botoşani a fost prezent însuşi François-Melchior de Polignac, directorul pe România al retailerului francez. El a tăiat panglica alături de alţi oficiali ai companiei, însă înainte de asta a avut o scurtă alocuţiune în care a insistat asupra dimensiunilor afacerilor grupului de firme pe care îl reprezintă.
Potrivit acestuia, Carrefour este cel mai mare retailer din Europa şi al doilea din lumea. Are 9.500 de magazine deschise în 32 de ţări şi 470.000 de angajaţi. Revenind la Botoşani Polignac a făcut referire la una dintre marile probleme ale loalnicilor. „Când veneau clienţi din Botoşani la Suceava şi Iaşi ne întrebau când vom deschide şi la Botoşani? Iată că de mâine dimineaţă este deschis”, a afirmat directorul Carrefour România, care şi-a exprimat satisfacţia că este alături de Botoşani la inaugurarea celui de-al 25-lea hypermarket din ţară. „Vom pune mare presiune pe preţuri, bineînţeles în folosul clienţilor noştri”, a arătat François-Melchior de Polignac, care a ţinut să sublinieze că investiţia de la Botoşani dovedeşte încrederea pe care grupul din Franţa o arată României într-o perioadă economică dificilă pentru întreaga lume. (S.B.)
VEZI IMAGINI PRIMELE IMAGINI DIN INTERIORUL HYPERMARKETULUI:
 Carrefour s-a deschis cu francezi, belgieni şi 50.000 de produse – GALERIE FOTO