Proiectilul de 250 de kilograme distrus în prezenţa şefului ISU - FOTO&VIDEO

 

Bomba de 250 de kilograme descoperită în această dimineaţă în jurul orei 8:45 în apropierea barajului Sitna  a fost distrusă de pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani după mai bine de cinci ore de pregătiri.

Detonarea a fost făcută la faţa locului unde a fost găsit uriaşul proiectil şi nu în poligonul de la Copălău acolo unde erau de obicei detonate aceste elemente de muniţie. Asta deoarece specialiştii susţin că în cazul în care ar fi fost mişcată exista riscul unei explozii. „Au mai fost astfel de proiectile pe teritoriul judeţului Botoşani a fost o bombă de aviaţie în comuna Vlădeni pe malul Siretului în anul 2008”, a declarat mr.Ştefan Uşurelu, conducătorul echipei pirotrehnice de la ISU Botoşani.
[[banner]]
În zona în care a fost găsit proiectilul a fost o adevărată desfăşurare de forţe, au fost prezente echipaje mixte de Poliţie, Poliţia Locală, SMURD, pompieri şi pirotehnişti. Uriaşul proiectil a fost îngropat în pământ şi împrejmuit cu o bandă pentru a se limita zona de acces.
Persoanele aflate în prima linie printre care, colonelul Radu Anton şi subprefectul Sebastian Tocariu s-au îndepărtat pentru ca pirotehniştii să poată acţiona la detonarea proiectilului.
Explozia a avut loc în jurul orei 15:35. După o bubuitură puternică nori de fum au persistat aproape un sfert de oră după explozie. Misiunea a fost realizată cu succes după îndelungi pregătiri. (A.D)
[[galerie-foto]]

CITEŞTE:
 ACUM : Subprefect, şeful ISU, pompieri la dezamorsarea bombei  - VIDEO cu bomba