Consiliul Local Botoșani a lansat în consultare publică, la începutul acestei săptămâni, intenția de elaborare și de obținere a avizului de oportunitate pentru un Plan Urbanistic Zonal privind construirea unui nou supermarket.
”Construire magazin Penny Market cu magazin produse din carne și brânzeturi, accese auto și pietonale, trotuare, sistematizare verticală, reclame luminoase pe fațadă și în parcare, stâlp publicitar, împrejmuire teren, branșamente la utilități și organizare de șantier”, este numele obiectivului.
Acesta va fi edificat pe strada Uzinei 1, mai exact pe partea dreaptă spre direcția gării, lângă actualul depozit en-gros ”Măriuca Migros”.
Inițiatorul proiectului este SC Rewe Projektentwickulng România SRL, companie care este și proprietară pe o bună parte a terenului pe care se va construi supermarketul.
De asemenea, planurile prevăd și amenajarea a 43 locuri de parcare, trei dintre acestea repartizate persoanelor cu dizabilități locomotorii, precum și a aproape a 900 metri pătrați de spațiu verde.
Magazinul va beneficia de două accese, unul de pe strada Uzinei, iar celălalt de pe strada Aprodul Purice.
Imobilul nu va fi branșat la gaz întrucât încălzirea se va face prin intermediul sistemlor de climatizare și a convectoarelor electrice.
SC Rewe Projektentwickulng România SRL se angajează să suporte inclusiv consturile pentru refacerea racordurilor cu celelalte circulații auto și pietonale.