Proiect lansat la Primăria Botoșani: 21 de planuri de afaceri pot primi câte 100.000 de euro – FOTO&VIDEO

Primăria municipiului reședință de județ a lansat vineri, 7 februarie 2020, proiectul NESES – Start Up social pe Regiunea Nord Est, antreprenoriat social sustenabil în regiunea de nord și est.

 

Parteneri în acest program finanțat din Fondul Social European – Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 - 2020 sunt Direcția de Asistență Socială, societatea Locativa și Gupul de Inițiativă pentru Dezvoltarea Locală Iași.

 

Proiectul își propune dezvoltarea competențelor cheie necesare pentru înființarea unei întreprinderi sociale în rândul a 102 persoane din Regiunea Nord – Est, sprijinirea creării și dezvoltării a 21 de întreprinderi sociale și crearea a 105 locuri de muncă.

 

Fiecare întreprindere socială poate primi un ajutor financiar nerambursabil de 100.000 de euro.

 

Proiectul are o valoare totală de 13 milioane de lei și se adresează tuturor județelor din Moldova. Pentru mai multe informații se poate accesa pagina electronică a Direcției de Asistență Socială: https://www.dasbotosani.ro/neses/ și totodată în materialul video de mai jos

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store