Proiect îndrăzneț! Doina Federovici vrea să construiască un ambulatoriu de 8 milioane de euro – GALERIE FOTO

Investiția se află pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI). Ar fi primul proiect important inițiat în actualul mandat de președinte al Doinei Federovici.

 

În ședința ordinară de Consiliu Județean de miercuri, 21 aprilie 2021 în dezbaterea aleșilor se va regăsi un proiect ce vizează o investiție la Spitalul Județean Mavromati.

 

„Vom preda către CNI terenul pe care se va construi noul ambulatoriu de specialitate și spitalizare de zi pentru Spitalul Județean. Este vorba de o suprafață de aproximativ 2.000 mp aflați în proprietatea CJ și în administrarea SJUM. Clădirea pe care noi ne dorim să o construim în curtea spitalului are un regim de înălțime demisol – parte – 3 etaje cu o suprafață construită de 1.066 de mp”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

Clădirea urmează să asigure spațiul necesar pentru 36 de cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament necesare acestora precum și spații administrative și auxiliare necesare funcționării.

 

„Sectorul de spitalizare de zi are o capacitate totală de 49 de paturi distribuite bineînțeles în saloane și rezerve, Construcția are o arhitectură modernă și cel mai important oferă flexibilitatea necesară pentru acomodarea viitoarelor schimbări”,

Doina Federovici, președintele CJ Botoșani

 

Valoarea acestei investiții este de aproximativ 40 de milioane de lei, echivalentul a peste 8 milioane de euro.

 

Partea de cofinanțare a CJ-ului este de 3 milioane de lei.

 

Clădirea va fi construită de la zero pe un amplasament aflat în curtea spitalului.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store