PROIECT important în educație lansat la Botoșani cu oficialitățile orașului – FOTOGALERIE

Astăzi, 21 mai 2019, a avut loc prima întâlnire de lucru de la Botoșani, din cadrul proiectului Curriculum relevant , educație deschisă pentru toți (CRED).

 

Activitatea a avut loc la Casa Corpului Didactic și au luat parte reprezentanți ai Ministerului Educației, dar și din alte județe ale țări care fac parte din acest proiect. Iar Botoșaniul este coordonatorul proiectului pe Regiunea Nord –Est.

 

Tototdată, la eveniment au luat parte și oficialitățile orașului precum președinta PSD Botoșani Doina Federovici, suprefectul Daniela Lozneanu, președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, viceprimarul Cosmin Andrei, inspectorul școlar general al Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), Gabriel Hârtie. Gazda evenimentului a fost Silvia Diaconu, directorul Casei Corpului Didactic.

 

Practic obiectivul general al proiectului este prevenirea părăsirii timpurii a școlii prin măsuri sistemice de aplicare inovativă și sustenabilă a noului Curriculum național, creșterea accesului la experiențe de învățare de calitate ale elevilor din învățământul preuniversitar primar și gimnazial.

 

De asemenea, programul include și un program național de formare continuă a 55.000 de cadre didactice din învățământul primar și gimnazial.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store