Românii ar putea avea o nouă zi naţională, conform unui proiect de lege depus la Senat.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan Radu Oprea, a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede declararea zilei de 30 septembrie ca „Ziua naţională a antreprenorului român”, în care autorităţile pot organiza manifestări şi acţiuni publice.
Activităţile specifice privind celebrarea «Zilei naţionale a antreprenorului român» pot fi organizate de către autorităţile centrale sau locale, de Camera de Comerţ şi Industrie a României, camerele judeţene, precum şi alte organizaţii neguvernamentale care au ca obiect de activitate promovarea şi dezvoltarea activităţilor economice, creşterea productivităţii şi competitivităţii profesioniştilor români, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă”, arată proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD Ştefan Radu Oprea.
Prin urmare, „autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza/contribui la organizarea manifestărilor şi acţiunilor publice prilejuite de celebrarea «Zilei naţionale a antreprenorului român», prin acordarea de sprijin logistic şi/sau alocarea de fonduri organizării evenimentelor, în limita alocaţiilor bugetare aprobate anual în acest scop”, conform iniţiativei legislative.
Rolul proiectului e de a recunoaşte „meritul antreprenorilor români în asigurarea bunăstării şi prosperităţii economice ale României”, arată, conform Business Magazin, Ştefan Radu Oprea, în expunerea de motive.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: