Progrese la şcolarii romi: peste trei sferturi au trecut clasa

 

Comisia de învăţământ din cadrul Grupului de Lucru Mixt pe probleme de romi a analizat ieri, 1 iulie 2013, rezultatele şcolare ale elevilor romi din judeţ, constatând o creştere sensibilă a ratei de promovabilitate. Cifrele analizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean arată că în acest an aproape 88% dintre cei 2.578 de elevi din această etnie au absolvit clasa, medie superioară celei înregistrate în anul şcolar 2011-2012.

Mai mult, elevii botoşăneni au obţinut în acest an şi rezultate remarcabile la concursurile şcolare menite să promoveze valorile romani. Este vorba despre 11 premii I, II, III şi menţiuni la olimpiada naţională şi internaţională de limba romani, la concursul naţional de istorie şi tradiţii ale romilor, precum şi la cel de creaţie literară în limba romani.
Comisia de specialitate a constatat, totodată, că activitatea mediatorilor şcolari din judeţ este deseori îngreunată de sarcinile trasate de conducerile instituţiilor de învăţământ în afara ariei de activitate. De aceea subprefectul Sebastian Tocariu, împreună cu ceilalţi membri ai comisiei de specialitate, au stabilit o întâlnire a directorilor şcolilor unde învaţă copii romi cu mediatorii şcolari din aceste instituţii de învăţământ. Discuţiile vor avea loc în septembrie, înainte de începerea anului şcolar următor şi vor căuta soluţiile cele mai bune de lucru pentru ca specialiştii să se poată ocupa doar de problemele şcolare ale elevilor de etnie romă.
CITEŞTE:
 Final de an școlar cu profesor fluierat, mașină vandalizată, nevastă de primar acuzată de instigare şi plângere la Poliţie