PROGRAMUL oficiilor poștale în minivacanța de 1 Decembrie

Toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise în zilele de miercuri -30 noiembrie şi joi -1 decembrie, a anunţat Compania Naţională Poşta Română.

 

"Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Vineri, 2 decembrie, toate subunităţile poştale vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă, iar sâmbătă, 3 decembrie, programul va fi unul normal, pentru o zi de sâmbătă", potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale Poşta Română. 

 

În acest context, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în 29 noiembrie 2016 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, anunţă poştaşii. (Sursa: România TV)